| ROMÂNIA JUDEȚUL TIMIȘ COMUNA GHIRODA |
ANUNȚ PRIVIND DEMARAREA PROCEDURII DE PRELUARE A CERERILOR ÎN VEDEREA ATRIBUIRII TERENURILOR PENTRU TINERI (PUZ TINERI) – PROCEDURA 2025
Primăria comunei Ghiroda demarează din data de 29 septembrie 2025 procedura de preluare a dosarelor în vederea atribuirii terenurilor pentru tineri, conform dispozițiilor Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală (PUZ tineri).
Perioada de preluare a dosarelor este de 60 de zile calendaristice, începând cu data de 29 septembrie 2025 până în 28 noiembrie 2025 inclusiv.
Loc de depunere: Compartimentul Registratură – Relații cu Publicul
Program depunere:
- luni, marți, joi: 08:30 – 16:00
- miercuri: 08:30 – 17:30
- vineri: 08:30 – 13:30
Condiții de eligibilitate
Sunt eligibile persoanele (necăsătorite sau căsătorite) care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) solicitantul să aibă o singură cerere depusă, în nume propriu sau împreună cu soțul/soția. În situația în care cererile ambilor soți sunt eligibile se onorează prima solicitare;
b) solicitantul să aibă vârsta cuprinsă între 18 ani (împliniți) și 35 de ani (neîmpliniți) la data depunerii solicitării;
c) solicitantul să aibă cetățenie română;
d) solicitantul să nu dețină sau să nu fi deținut singur ori împreună cu soțul/soția o locuință sau un teren destinat construirii unei locuințe;
e) soțul/soția solicitantului, după caz, să nu dețină sau să nu fi deținut în proprietate o locuință sau un teren destinat construirii unei locuințe;
f) a depus declarația pe propria răspundere conform căreia nu deține și nu a deținut în proprietate o locuință sau un teren destinat construirii unei locuințe și nu a obținut de la nicio unitate administrativ-teritorială de pe teritoriul Statului Român o suprafață de teren destinată construirii unei locuințe în condițiile Legii 15/2003 republicată (anexa 3 la Regulament) la momentul atribuirii.
Solicitanți neeligibili
Nu sunt eligibili solicitanții care:
a) au 35 de ani împliniți la data depunerii cererii sau nu au 18 ani împliniți la data depunerii cererii;
b) au deținut sau dețin în proprietate, singur sau împreună cu soțul/soția, teren sau locuință, indiferent de localitate;
c) au obținut de la o unitate administrativ-teritorială de pe teritoriul Statului Român o suprafață de teren destinată construirii unei locuințe în condițiile Legii 15/2003 republicată;
d) soțul/soția solicitantului dețin sau au deținut în proprietate o locuință sau un teren destinat construirii unei locuințe;
e) le-a fost retras dreptul de folosință gratuită acordat în temeiul Legii 15/2003, în urma neîndeplinirii obligației de a începe construcția imobilului în termen de 1 an de la data preluării acestuia în folosință.
Conținutul dosarului
Dosarul privind solicitarea de teren va conține următoarele documente:
a) cerere (modelul prevăzut în Anexa nr. 2 la Regulament);
b) copie de pe certificatul de naștere al solicitantului (soțului/soției/copii, dacă este cazul);
c) copie de pe actul de identitate al solicitantului (soțului/soției, dacă este cazul);
d) copie de pe certificatul de căsătorie (dacă este cazul);
e) declarația pe propria răspundere a solicitantului sau împreună cu soțul/soția, după caz – o declarație similară se depune și la data rezolvării cererii (Anexa nr. 3 la Regulament) conform căreia:
- nu deține sau nu a deținut în proprietate o locuință ori un teren destinat construirii unei locuințe;
- nu a obținut de la nicio unitate administrativ-teritorială de pe teritoriul Statului Român o suprafață de teren destinată construirii unei locuințe în condițiile Legii 15/2003 republicată;
- a luat cunoștință și se angajează să respecte prevederile prezentului Regulament și consimte să renunțe, fără intervenția instanțelor de judecată și fără pretenții de despăgubire, la terenul atribuit dacă nu respectă prevederile regulamentului și contractului de comodat.
f) acte de studii ale solicitantului și ale soțului/soției (după caz);
g) Contract de închiriere al solicitantului sau, după caz, actul de proprietate al imobilului unde locuiește împreună cu părinții/socrii/rudele de gradul II;
h) în cazul în care solicitantul depune la dosar documente din străinătate, acestea trebuie să fie cu apostila țării de proveniență, legalizate și traduse în limba română.
Documente suplimentare pentru punctaj
Pe lângă documentele obligatorii de mai sus, în vederea evaluării punctajului, solicitantul va depune:
a) extras de cont cu economiile personale (depozit bancar deschis pe numele titularului/soțului/soției de minim 50.000 lei sau echivalentul în valută – condiție ce trebuie îndeplinită și la data atribuirii efective a terenului);
b) certificat de încadrare în grad de handicap, certificat de beneficiar al prevederilor Legii 341/2004.
Anterior datei aprobării de către Consiliul Local al comunei Ghiroda a propunerii de atribuire, solicitantul are obligația actualizării dosarului cu: copie carte de identitate actuală, documentele bancare (dovada deținerii sumei minime de 50.000 lei necesare pentru inițierea edificării locuinței), precum și declarația pe propria răspundere (Anexa nr. 3 la Regulament).
Cererea (Anexa nr. 2), declarația pe propria răspundere (Anexa nr. 3), precum și Regulamentul pot fi descărcate în format electronic de pe site-ul Comunei Ghiroda, rubrica PUZ TINERI – Acordare terenuri pentru tineri în temeiul Legii 15/2003 – Procedura 2025, sau pot fi obținute gratuit de la Compartimentul Registratură – Relații cu Publicul.
De asemenea, solicitanții vor completa declarația de consimțământ cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, disponibilă în condițiile de mai sus.
Depunere cereri:
Solicitanții vor depune cererile, însoțite de toate documentele solicitate, personal sau prin împuternicit, la Compartimentul Registratură – Relații cu Publicul al Comunei Ghiroda. Nu se acceptă dosarele incomplete sau transmise prin sisteme de comunicare electronică ori poștă.
Dosarele depuse vor fi evaluate de Comisia de analiză, iar la sfârșitul perioadei de evaluare vor fi înaintate Consiliului Local al Comunei Ghiroda propunerile de admitere sau respingere a cererilor de atribuire teren în vederea construirii unei locuințe proprietate personală.
Informații suplimentare se regăsesc în Regulamentul pentru stabilirea metodologiei-cadru de repartizare a terenurilor atribuite în baza Legii 15/2003 republicată, disponibil pe site-ul Comunei Ghiroda, rubrica PUZ TINERI – Acordare terenuri pentru tineri în temeiul Legii 15/2003 – Procedura 2025.
Date de contact:
Adresa: str. Victoria nr. 46, Ghiroda, jud. Timiș, cod 307200
Telefon: 0256/205.201; 0256/219.193; Fax: 0256/287.406
Website: www.primariaghiroda.ro
ACORDARE TERENURI PENTRU TINERI IN TEMEIUL LEGII 15/2003 – PROCEDURA 2025
Descarcă: Inventarul terenurilor disponibile, aflate în proprietatea privată a comunei Ghiroda – 2025
ANUNT PRIVIND DEMARAREAPROCEDURII DE PRELUARE A CERERILOR ÎN VEDEREA ATRIBUIRII TERENURILOR PENTRU TINERI (PUZ TINERI)
Descarcă: HCL 298 din 29 noiembrie 2023 si Lista finala privind atribuirea unor terenuri
Descarcă: Erata la Clasamentul intermediar
Primăria comunei Ghiroda demarează din data de 27 martie 2023 procedura de preluare a dosarelor în vederea atribuirii terenurilor pentru tineri conform dispoziţiilor Legii nr. 15/2003, privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală republicată (Puz tineri).
Perioada de preluare a dosarelor este de 60 zile calendaristice începând cu data de 27 martie 2023 până în 25 mai 2023 inclusiv.
Dosarele vor fi depuse la Compartimentul Registratură – Relaţii cu publicul, după următorul program:
- luni, marţi, joi între orele 08,30 – 16,00;
- miercuri între orele 08,30 – 17,30;
- vineri între orele 08,30 – 13, 30.
Condiţii de eligibilitate
Sunt eligibile persoanele (necăsătorite sau căsătorite) care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
- a) solicitantul să aibă o singură cerere depusă, în nume propriu sau împreună cu soţul/soţia. In situaţia în care cererile ambilor soţi sunt eligibile se onorează prima solicitare;
- b) solicitantul să aibă vârsta cuprinsă între 18 ani (împliniţi) şi 35 de ani (neîmpliniţi) la data depunerii solicitării;
- c) solicitantul să aibă cetăţenie română;
- d) solicitantul să nu deţină sau să nu fi deţinut singur sau împreună cu soţul respectiv soţia, o locuinţă sau un teren destinat construirii unei locuinţe;
- e) soţul respectiv soţia solicitantului, după caz, să nu deţină sau să nu fi deţinut în proprietate o locuinţă sau un teren destinat construirii unei locuinţe;
- f) a depus declaraţia pe propria răspundere conform căreia că nu deţine şi nu a deţinut în proprietate o locuinţă sau un teren destinat construirii unei locuinţe şi nu am obţinut de la nici o unitate administrativ-teritorială de pe teritoriul Statului Român o suprafaţă de teren destinată construirii unei locuinţe în condiţiile Legii 15/2003 republicată (anexa 3 la Regulament) la momentul atribuirii.
Nu sunt eligibili solicitanţii care:
- a) Au 35 de ani împliniţi la data depunerii cererii, sau nu au 18 ani împliniţi la data depunerii cererii;
- b) Au deţinut sau deţin în proprietate, singur sau împreună cu soţul respectiv soţia, teren sau locuinţă, indiferent de localitate;
- c) Care au obţinut de la o unitate administrativ-teritorială de pe teritoriul Statului Român o suprafaţă de teren destinată construirii unei locuinţe în condiţiile Legii 15/2003 republicată;
- d) Soţul/soţia solicitantului deţin sau au deţinut în proprietate o locuinţă sau un teren destinat construirii unei locuinţe.
Dosarul privind solicitarea de teren va conţine următoarele documente:
- a) cerere ( modelul prevăzut în anexa nr. 2 la Regulament);
- b) copia de pe certificatul de naştere al solicitantului (soţului / soţiei/ copii, dacă este cazul);
- c) copie de pe actul de identitate al solicitantului (soţului / soţiei, dacă este cazul);
- d) copie de pe certificatul de căsătorie (dacă este cazul);
- e) declaraţia pe propria răspundere a solicitantului sau împreună cu soţul/soţia, după caz – o declaraţie similară se depune şi la data rezolvării cererii (anexa nr. 3 la Regulament) conform căreia:
– nu deţine sau nu a deţinut în proprietate o locuinţă ori un teren destinat construirii unei locuinţe;
– nu a obţinut de la nici o unitate administrativ-teritorială de pe teritoriul Statului Român o suprafaţă de teren destinată construirii unei locuinţe în condiţiile Legii 15/2003 republicată;
– a luat cunoştinţă şi se angajează să respecte prevederile prezentului Regulament şi consimte să renunţe, fără intervenţia instanţelor de judecată şi fără pretenţii de despăgubire, la terenul atribuit dacă nu respectă prevederile regulamentului şi contractului de comodat.
- f) acte de studii ale solicitantului și soțului/soției (după caz);
- g) Contract de închiriere al solicitantului sau, după caz , actul de proprietate al imobilului unde locuieşte împreună cu părinţii/socrii/rudele de gradul II.
- h) în cazul în care solicitantul depune la dosar documente din străinătate, acestea trebuie să fie cu apostila ţării de provenienţă, legalizate şi traduse în limba română.
Pe lângă documentele obligatorii mai sus menţionate, solicitantul va depune, în vederea efectuării evaluării punctajului deţinut, următoarele documente:
- a) extras de cont cu economiile personale (depozit bancar deschis pe numele titularului, soțului/soției de minim 50.000 lei sau echivalentul în valută, condiție ce trebuie îndeplinită și la data atribuirii efective a terenului);
- b) certificat încadrare în grad de handicap, certificat beneficiar la prevederile Legii 341/2004.
Anterior datei aprobării de către Consiliul Local al comunei Ghiroda a propunerii de atribuire, solicitantul are obligaţia actualizării dosarului cu copie carte de identitate actuală, documentele de natură bancară în lei sau valută (dovada deţinerii sumei minime de 50.000 lei necesare pentru iniţierea edificării locuinţei), precum şi cu declaraţia pe propria răspundere (anexa nr. 3 la Regulament).
Cererea (Anexa nr. 2 la Regulament), respectiv declaraţia pe propria răspundere (Anexa nr. 3 la Regulament) precum şi Regulamentul pot fi descărcate în format electronic de pe site-ul Comunei Ghiroda, Rubrica Anunţuri, sau pot fi obţinute gratuit de la Compartimentul Registratură – Relaţii cu Publicul.
De asemenea, solicitanţii vor completa şi declaraţia de consimţământ cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, disponibilă în condiţiile mai sus enunţate.
Solicitanţii vor depune cererile, însoţite de toate documentele solicitate, personal, la Compartimentul Registratură – Relaţii cu Publicul al Comunei Ghiroda. Nu se acceptă dosarele incomplete, sau transmise prin sisteme de comunicare electronică, respectiv poştă.
Dosarele depuse, vor fi evaluate de comisia de analiză, iar în termen de 30 de zile de la data încheierii procedurii de preluare a dosarelor, vor fi înaintate Consiliului Local al Comunei Ghiroda, propunerile de admitere sau respingere a cererilor solicitanţilor de atribuire teren în vederea construirii unei locuinţe proprietate personală.
Informaţii suplimentare se regăsesc în Regulamentul pntru stabilirea metodologiei – cadru de repartizare a terenurilor atribuite în baza Legii 15/2003 republicată privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, disponibil site-ul Comunei Ghiroda, Rubrica Anunţuri.