Căsătorii
- Alege una dintre secțiuniile de mai jos
- Înregistrarea căsătoriei
- Acte necesare cetățeni români
- Acte necesare cetățeni străini
- Depunerea documentelor și oficierea căsătoriei
Condiţii pentru încheierea căsătoriei în România În România căsătoria se încheie între un bărbat şi o femeie prin consimţământul personal şi liber al acestora.
În cazul în care unul dintre părinţi refuză să încuviinţeze căsătoria, instanţa de tutelă hotărăşte şi asupra acestei divergenţe, având în vedere interesul superior al copilului. Bigamia
încuviinţarea. Instanţa se va putea pronunţa pe baza unui aviz medical special dat în acest sens. În cazul adopţiei, dispoziţiile de mai sus sunt aplicabile atât între cei care au devenit rude prin adopţie, cât şi între cei a căror rudenie firească a încetat prin efectul adopţiei.
Comunicarea stării de sănătate
|
Cine şi unde încheie căsătoria? |
Căsătoria se încheie în faţa ofiţerului de stare civilă al consiliului local al comunei, oraşului sau municipiului în cuprinsul căruia se află domiciliu sau reşedinţa (flotantul) oricăruia dintre viitorii soţi, prin excepţie căsătoria poate fi încheiată în altă unitate administrativ-teritorială decât cea în a cărei rază domiciliază ori îşi au reşedinţa viitorii soţi, cu aprobarea primarului din localitatea unde se încheie căsătoria. |
Regimul matrimonial |
Viitorii soţi pot alege ca regim matrimonial: comunitatea legală, separaţia de bunuri sau comunitatea convenţională. Între soţi, regimul matrimonial produce efecte numai din ziua încheierii căsătoriei. Convenţia matrimonială încheiată înainte de căsătorie produce efecte numai de la data încheierii căsătoriei. Convenţia matrimonială poate fi modificată înainte de încheierea căsătoriei, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 330 şi 332 din Codul Civil. În cazul în care de la data depunerii declaraţiei de căsătorie se modifică regimul matrimonial declarat trebuie să se facă o nouă declaraţie de căsătorie şi să se dispună publicarea acesteia. (art. 284 teza a II-a din Codul Civil). De exemplu, la depunerea declaraţiei de căsătorie viitorii soţi au declarat regimul comunităţii legale, apoi înainte de încheierea căsătoriei au încheiat o convenţie privind regimul matrimonial al separaţiei de bunuri. |
Numele de familie purtat în timpul căsătoriei |
Viitorii soţi pot conveni: - să păstreze numele dinaintea căsătoriei; |
Acte necesare |
Când ambii soţi sunt cetăţeni români şi se află la prima căsătorie Se obţine de la o autoritate sanitară din România.
Certificatul medical prenupţial are o valabilitate de 14 zile, interval de timp în care căsătoria trebuie să fie încheiată. În certificatul medical prenupţial se va înscrie menţiunea "SE POATE CĂSĂTORI". - convenţia matrimonială, în original, după caz. - xerocopii cărți de identitate 2 MARTORI (cetățeni români, cu acte de identitate valabile) |
Când unul dintre soţi a mai fost căsătorit / ambii soţi au mai fost căsătoriţi
Se obţine de la o autoritate sanitară din România (de exemplu, medicul de familie). Certificatul medical prenupţial are o valabilitate de 14 zile, interval de timp în care căsătoria trebuie să fie încheiată. În certificatul medical prenupţial se va înscrie menţiunea "SE POATE CĂSĂTORI". - convenţia matrimonială, în original, după caz; - sentinţa de divorţ, definitivă / certificatul de divorţ, în original şi copie; - xerocopii cărți de identitate 2 MARTORI (cetățeni români, cu acte de identitate valabile) |
Viitorul soţ este minor / viitoarea soţie este minoră
- actul de identitate (cartea de identitate / cartea de identitate provizorie), în original şi copie simplă; Se obţine de la o autoritate sanitară din România. Certificatul medical prenupţial are o valabilitate de 14 zile, interval de timp în care căsătoria trebuie să fie încheiată. În certificatul medical prenupţial se va înscrie menţiunea "SE POATE CĂSĂTORI". - avizul medical, în original; - încuviinţarea părinţilor ori, după caz, a tutorelui / a persoanei sau a autorităţii care a fost abilitată să exercite drepturile părinteşti, în original; - autorizarea instanţei de tutelă pentru încheierea căsătoriei. - xerocopii cărți de identitate 2 MARTORI (cetățeni români, cu acte de identitate valabile) |
Actele se depun cu 11 ZILE calendaristice înaintea oficierii căsătoriei (inclusiv ziua depunerii actelor, cât și ziua oficierii)
Taxe: nu se percep
Când unul dintre soţi este cetăţean străin
- actul de identitate
- pentru cetăţenii Uniunii Europene sau Spaţiului Economic European - documentul de identitate sau paşaportul emise de statul aparţinător;
- pentru apatrizi - paşaport emis în baza Convenţiei privind statutul apatrizilor din anul 1954, însoţit de permisul de şedere temporară sau permanentă, după caz;
- cetăţenii străini din statele terţe fac dovada identităţii cu paşaportul emis de statul ai căror cetăţeni sunt, în care să fie aplicată viza de intrare pe teritoriul României; viza trebuie să fie valabilă atât la data depunerii declaraţiei de căsătorie, cât şi la data oficierii căsătoriei;
- cetăţenii străini cărora li s-a acordat o formă de protecţie în România fac dovada identităţii cu următoarele documente:
- document de călătorie emis în baza Convenţiei de la Geneva din 1951;
- documentul de călătorie pentru străinii care au obţinut protecţie subsidiară – protecţie umanitară condiţionată.
- cetăţenii străini solicitanţi de azil în România fac dovada identităţii cu paşaport emis de statul ai căror cetăţeni sunt, însoţit de documentul temporar de identitate.
Documentele cu care se face dovada identităţii trebuie să fie valabile atât la data depunerii declaraţiei de căsătorie, cât şi la data oficierii căsătoriei.
Următoarele categorii de documente de identitate ale cetăţenilor străini nu sunt valabile pentru încheierea căsătoriei pe teritoriul României:
- documentul temporar de identitate, pentru solicitanţii de azil, care are înscrisă menţiunea "IDENTITATE DECLARATĂ";
- documentul care face dovada statutului de tolerat;
- decizia de returnare.
- certificatul de naştere în original şi copie legalizată, precum și traducerea autorizată în limba română, autentificată de un notar public, în original. Ambele documente vor respecta formalităţile de apostilare sau supralegalizare, după caz. Cetăţenii străini născuţi în România vor prezenta certificatul de naştere românesc, care trebuie să fie în concordaţă cu actul de identitate / paşaportul cu care se legitimează;
Extrasele multilingve de naştere (Formula A) eliberate în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Viena din 8 septembrie 1976 sunt acceptate fără legalizare sau fără o formalitate echivalentă.
- certificatul de cutumă
Dovada eliberată de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale ţărilor ai căror cetăţeni sunt, din care să rezulte că sunt îndeplinite condiţiile de fond, cerute de legea lor naţională, pentru încheierea căsătoriei.
Cetăţenii statelor cu care România a încheiat tratate, convenţii sau acorduri de asistenţă juridică în materie civilă sau de drept al familiei (Albania, Austria, Belgia, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cehia, China, R.P.D. Coreană, Croaţia, R. Cuba, Franţa, R.P. Mongolă, Polonia, Federaţia Rusă, Republica Serbia, Slovacia, Slovenia, Ungaria), precum şi cetăţenii statelor care nu au misiune diplomatică acreditată în România, fac dovada îndeplinirii condiţiilor de fond cerute de legea lor naţională pentru încheierea căsătoriei, cu documente justificative eliberate de autorităţile competente ale statului de cetăţenie.
Certificatul de cutumă are valabilitate 3 luni de zile, cu excepţia cazului când este specificată data în cuprinsul acestuia.
Excepţii de la obligativitatea prezentării certificatului de cutumă
CETĂŢENII GERMANI care doresc să încheie căsătorii pe teritoriul Ronmâniei vor face dovada că sunt îndeplinite condiţiile de fond, cerute de legea lor naţională, pentru încheierea căsătoriei în România, numai cu Certificatul de capacitate de căsătorie, adică Ehefähigketszeugnis, eliberat de către oficiul de stare civilă competent din Germania, în original, având aplicată Apostila, conform Convenţiei de la Haga, împreună cu traducerea acestuia în limba română, legalizată de notarul public.
CETĂŢENII OLANDEZI (scoşi din evidenţele stării civile din Olanda) care doresc să se căsătorească în România şi care fac dovada şederii pe teritoriul României cu un document emis de către O.R.I., vor depune la dosarul de căsătorie o declaraţie notarială din care să rezulte că nu mai au o altă căsătorie încheiată şi nedesfăcută.
CETĂŢENII UCRAINIENI care locuiesc în străinătate fac o declaraţie pe proprie răspundere, legalizată de către reprezentantul diplomatic, oficiul consular al Ucrainei sau notar, prin care se confirmă că persoana în cauză nu este căsătorită.
CETĂŢENII MOLDOVENI vor confirma starea lor civilă cu certificatul de stare civilă, eliberat de către organele de stare civilă ale Ministerului Dezvoltării Informaţionale al Republicii Moldova sau de către funcţionarii consulari ai misiunii diplomatice şi consulare ai Republicii Moldova, în colaborare cu instituţia menţionată.
CETĂŢENII NORVEGIENI vor depune la dosarul de căsătorie un certificat de cutumă numit Ekteskapsattest, eliberat de notarul public din Norvegia şi legalizat cu apostilă de o prefectură din Norvegia sau de către Ministerul Regal al Afacerilor Externe al Norvegiei.
CETĂŢENII SPANIOLI Ambasada Spaniei la Bucureşti eliberează Certificatul de cutumă, în urma analizei Certificatului de Capacitate Matrimonială emis de un Birou de Stare Civilă spaniol, certificând astfel că persoana de cetăţenie spaniolă îndeplineşte condiţiile de fond cerute de legea spaniolă şi poate încheia căsătoria în străinătate cu persoana de cetăţenie română. Certificatele eliberate de ambasadă, la cererea persoanei interesate, atestând faptul că starea civilă a acesteia este „necăsătorită”, nu au valoarea juridică a „Certificatului de cutumă” şi nu pot fi prezentate în vederea încheierii căsătoriei în România.
CETĂŢENII SAUDIŢI trebuie să se adreseze în primul rând, forurilor de resort din Regat pentru aprobarea căsătoriei, care se transmite Ambasadei Regatului Arabiei Saudite din ţara unde urmează a se încheia căsătoria, ambasada eliberând o dovadă privind aprobarea căsătoriei.
CETĂŢENII ISRAELIENI vor face dovada îndeplinirii condiţiilor de fond cerute de legea lor naţională, cu următoarele documente:
1) extras de înregistrare de stare civilă, eliberat de Ministerul de Interne sau extras din evidenţele populaţiei, eliberat de Ministerul de Interne (documentul se va prezenta în original + xerocopie + traducere legalizată – valabil 3 luni);
2) hotărâre de divorţ sau certificat de deces, în original + xerocopie + traducere legalizată (doar în cazul în care la rubrica „stare civilă” din extras este trecut „divorţat” sau „văduv”);
3) declaraţie notarială pe proprie răspundere, din care să rezulte că, la data depunerii documentelor la oficiul stării civile, nu există încheiată o altă căsătorie;
CETĂŢENII ELVEŢIENI vor prezenta un document eliberat de autorităţile din Elveţia sub forma unui certificat de capacitate matrimonială, apostilat conform Convenţiei de la Haga din 1961.
CETĂŢENII CUBANEZI trebuie să prezinte, fie certificatul / declaraţia de celibat, eliberat de către autorităţile locale competente, fie declaraţia de celibat, emisă de Ambasada Republicii Cuba din România.
CETĂŢENII MAGHIARI vor depune la dosarul de căsătorie certificatul consular, eliberat de reprezentanţele diplomatice maghiare. Documentele de referinţă au aceeaşi valoare cu atestatele de stare civilă emise de autorităţile competente maghiare şi se eliberează, la solicitare, în limbile maghiară şi română.
CETĂŢENII GEORGIENI vor prezenta declaraţia de celibat, document, care, poate fi eliberat atât de către Direcţia Servicii Publice, din cadrul Ministerului Justiţiei (apostilată conform Convenţiei de la Haga din 1961), cât şi de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale Georgiei acreditate în străinătate.
CETĂŢENII CHILIENI vor prezenta:
- declaraţia pe proprie răspundere a cetăţeanului chilian că este necăsătorit şi întruneşte condiţiile de fond în vederea căsătoriei, autentificată de ambasadă;
- copia certificatului de căsătorie cu dovada divorţului, în cazul în care starea civilă a cetăţeanului chilian este „divorţat”.
CETĂŢENII KUWAITIENI vor prezenta aprobarea scrisă eliberată de Ambasada Statului Kuwait la Bucureşti.
CETĂŢENII INDIENI trebuie să obţină hotărârea emisă de către instanţele de judecată din India. Acest document, apostilat de către Ministerul Afacerilor Externe în India, va fi prezentat de cetăţeanul indian în scopul încheierii căsătoriei în România.
CETĂŢENII CEHI vor prezenta certificatul de stare civilă, eliberat de oficiul de stare civilă competent din Republica Cehă. Acest certificat de stare civilă este documentul valabil eliberat de autorităţile cehe, cetăţenilor cehi, care intenţionează să se căsătorească.
CETĂŢENII SLOVACI vor prezenta adeverinţa eliberată la incheierea căsătoriei, in original, tradusă şi legalizată, precum şi declaraţie autentificată pe proprie răspundre, cu privire la statutul său civil (Adeverinţa se eliberează de misiunile diplomatice sau Oficiul Registrului din Republica Slovacă).
- declaraţia cetăţeanului străin, autentificată de notar în România, din care să rezulte că îndeplineşte condiţiile necesare încheierii căsătoriei în România.
- dovada desfacerii / încetării căsătoriei anterioare, respectiv:
- sentinţa de divorţ, definitivă / certificatul de divorţ, în original şi copie;
- certificatul de deces al fostului soţ, original şi copie.
- certificatul medical prenupţial, în original;
Se obţine de la o autoritate sanitară din România (de exemplu, medicul de familie). Certificatul medical prenupţial are o valabilitate de 14 zile, interval de timp în care căsătoria trebuie să fie încheiată. În certificatul medical prenupţial se va înscrie menţiunea "SE POATE CĂSĂTORI".
- convenţia matrimonială, în original, după caz;
Notă:
Cetăţeanii străini care nu cunosc limba română depun declaraţia de căsătorie în prezenţa şi prin intermediul traducărotului autorizat.
Persoanele cu handicap auditiv sau surdocecitate depun declaraţia de căsătorie în prezenţa şi prin intermediul unui interpret autorizat al limbajului mimico-gestual ori al limbajului specific persoanelor cu surdocecitate.
Taxe: nu se percep
Depunerea documentelor şi oficierea căsătoriei | |
pentru oficierea căsătoriei în ziua de: | actele se depun cu 11 zile înainte (în săptămâna precedentă), în ziua de: |
miercuri în intervalul orar 13:00 – 17:00 | luni în intervalul orar 8:30 – 13:00 |
Publicitatea căsătoriei şi opoziţia la căsătorie | |
Viitorii soţi vor face personal şi împreună declaraţia de căsătorie, potrivit legii, la primăria unde urmează a se încheia căsătoria. În aceeaşi zi cu primirea declaraţiei de căsătorie, ofiţerul de stare civilă dispune publicarea acesteia, prin afişarea în extras, într-un loc special amenajat la sediul primăriei şi pe pagina de internet a acesteia unde urmează să se încheie căsătoria şi, după caz, la sediul primăriei unde celălalt soţ îşi are domiciliul sau reşedinţa. Extrasul din declaraţia de căsătorie cuprinde, în mod obligatoriu: data afişării, datele de stare civilă ale viitorilor soţi şi, după caz, încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui, precum şi înştiinţarea că orice persoană poate face opoziţie la căsătorie, în termen de 11 zile de la data afişării. Opoziţia la căsătorie se face numai în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază. Căsătoria se încheie după 11 zile de la afişarea declaraţiei de căsătorie, termen în care se cuprind atât data afişării, cât şi data încheierii căsătoriei. Primarul municipiului, al sectorului municipiului Bucureşti, al comunei unde urmează a se încheia căsătoria poate să încuviinţeze, pentru motive temeinice, încheierea căsătoriei înainte de împlinirea termenului de 11 zile. În cazul cetăţeanilor străini care nu cunosc limba română căsătoria se va oficia în prezenţa şi prin intermediul traducărotului autorizat. În cazul persoanelor cu handicap auditiv sau surdocecitate căsătoria se va oficia în prezenţa şi prin intermediul unui interpret autorizat al limbajului mimico-gestual ori al limbajului specific persoanelor cu surdocecitate. | |
Celebrarea căsătoriei | |
Viitorii soţi se vor prezenta împreună la locul în care se încheie căsătoria, pentru a-şi da consimţământul la aceasta, în mod public, în prezenţa a 2 martori, în faţa ofiţerului de stare civilă. Martorii atestă faptul că soţii şi-au exprimat consimţământul personal şi liber. Nu pot fi martori la încheierea căsătoriei cetăţenii care nu înţeleg limba vorbită (fără traducător autorizat), incapabilii, precum şi cei care din cauza unei deficienţe psihice sau fizice nu sunt apţi să ateste faptele. Martorii pot fi: rude sau afini, indiferent de grad, prieteni cu oricare dintre viitorii soţi. Căsătoria este încheiată în momentul în care, după ce ia consimţământul fiecăruia dintre viitorii soţi, ofiţerul de stare civilă îi declară căsătoriţi. Certificatul de căsătorie se eliberează soţilor cu ocazia încheierii căsătoriei. Certificatul de căsătorie se poate elibera ulterior oricăruia dintre soţi, la cerere. de identitate, în termen de 15 zile de la căsătorie - sub sancţiunea amenzii. |
Publicații de căsătorie
- 2024
- 2023
- 2022
- 2021
- Bădescu Daniel-Lucian și Cîrja Anca-Maria
- Căldăraș Adi și Raț Denisa
- Căldăraș Dorel-Mișa și Szilagyi Sultănica
- Kolozsvary Norbert și Vonica Alexandra-Mihaela
- Mleziva Pavel și David Paula-Georgiana
- Schein Andrei și Radu Gheorghina-Didina
- Lătăianu Mihai-Mario și Iancu Bianca-Ioana
- Cristescu Florin-Alexandru și Fiat Anca-Marinela
- Zamfira Răzvan-Iulian și Tufiși Nicole
- Vlad Florin și Gaitin Nicoleta-Rodica
- Șerbescu Remus-Cristian și Ailoaiei Diana-Valentina
- Drăgănescu Alexandru-Ovidiu și Gârtu Nicoleta-Oana
- Morar Simion-Călin și Majornik Ana-Maria
- Magdici Mihai-Alexandru și Manea Emanuela
- Neagoe Radu-Claudiu și Simulescu Roxana
- Chifor Florin-Sergiu și Niamțu Laura-Daniela
- Peter Andrei-Oliver și Știopu Raluca-Gianina
- Maghiari Darius și Olteanu Angelica
- Filip Marius-Nicolae și Gugescu Narcisa-Beatrice
- Rus Alexandru-Octavian și Pârvan Alexandra-Alina
- Popescu Silviu-Paul-Cristian și Coteț Alexandra-Ioana
- Prahanca Darius-Vasile și Iusco Maria-Francesca
- Toader Claudiu și Dobrea Gabriela-Elena
- Bloancă Ovidiu-Florin și Chiș Alina-Florina
- Rus Robert-Marius și Stănilă Costina-Maria
- Toda Tudor-Gabriel și Ciobanu Laura
- Lung Iosif și Voicu Mariana
- Nelega-Caragea Adrian-Cătălin și Țîna Edina-Adelina
- Ciciu-Ciobanu Vlăduț și Agop Nadejda
- Sava Nicolae și Roștaș Neta
- Glujdea Robert-Cătălin și Dudaș Claudia
- Filip Teodor-Alexandru și Duman Rahela
- Luncz Tamas și Eros Noemi-Izabella
- Lazăr Raul-Florentin și Grbici Cristina
- Lazarescu Adi și Cîmpan Deborah
- Stîncescu Alin și Oteliță Andreea-Ștefania
- Andoni Cornel-Adrian și Olteanu Rebeca-Iulia
- Cozma Dragoș-Constantin și Lungu Ionela-Cristina
- Panic Alexandru și Nichifor Ioana
- Lavrincsik Ladik și Bendeac Carmen-Liliana
- Vladu Emilian Sorin și Budur Andreea
- Lungan Andrei-Gabriel și Costin Diana
- Iordache Oliviu și Iacob Corina-Mihaela
- Plăcintă-Ciurescu David-Sebastian și Kertesz Amanda-Shara
- Șengher Alexandru-Daniel și Roncea Ana-Maria
- Crăciun Ovidiu-Laurențiu și Balaș Mirela
- Goșa Iosif-Lucian și Radin Denisa-Emanuela-Crina
- Dobra Adrian-Gheorghe și Ionașcu Eliza-Teodora
- Puta Dan și Panainte Nina
- Bîrțu Emanuel-Adrian și Rossik Evelyn
- Lombrea Marius-Vasile și Fănățan Adriana
- Olteanu Ionatan și Major Timea-Andreea
- Anghelina Constantin-Alin și Asofronei Lorena-Raluca
- Coman Gabriel și Boți Sonia-Doris
- Gheorghe Alexandru și Leucuța Larisa-Lorena
- Pfiszter Tiberiu-Cristian și Egor Jana
- Zaharia Cristian și Petrescu Anisia-Alexis
- Moraru Ciprian și Cărăbaș Alexandra-Liliana
- Borozan Ionuț-Pavel și Pleșa Adelina-Viorica
- Andreșoiu Petru și Uyhelyi Iuliana-Isabela
- Căbuța Florian și Rămneanțu Georgeta
- Iepan Bogdan-Iancu și Ferencz Maria-Alexandra
- Lucaci Sorin și Boariu Elena
- Arjoc Narcis și Albu Andreea-Georgiana
- Iftime Flavius-Andrei și Zăgrean Ancuța-Simona
- Abrudan Vasile-Adrian și Tal Bianca-Daciana
- Gardean Alexandru-Adrian și Diaconescu Mirabela-Adelina
- Bersan Zoltan-Alin și Cupcea Ileana
- Matiuțu Silviu-Daniel și Ugocian Maria-Claudia
- Trănișan Lucian-Silviu și Manea Ramona-Ionela
- Trocan Ciprian și Furdui Cristina
- Șerban Alexandru-Mihai și Palade Diana-Corina
- Pințoiu Claudiu-Nicolae și Vancsa Raluca-Alexandra
- Vajda Pavel-Zoltan și Cărăba Bianca-Elena
- Măcrescu Tiberiu-Filip și Cacica Simona-Mădălina
- Toma Constantin-Cătălin și Pădurean Alexandra-Alina
- Mancaș Cosmin-Florin și Nică Iasmina
- Antoce Gabriel-Nadin și Radu Mirela-Simona
- Muntean Valentin-Cristian și Urecheatu Florina-Cornelia
- Totic Damir și Dragomirescu Evelyn
- Ciocoi Ionel-Marius și Untaru Constanța-Gabriela
- Muntean Dedan și Cristea Roxana-Ioana
- Mite Petre-Adrian și Stoichițescu Dolores-Denisa
- Stoica Marius-Adrian și Olteanu Rut-Narcisa
- Herle-Schmidt Klaus și Zamela Elena-Loredana
- Pârvan Victor și Mierluț Paula-Cristina
- Marcu Carmel-Marius-Constantin și Popa Georgiana
- Lucău Ștefan și Cîrlescu Loredana
- Marghescu George-Ionel și Lengyel Adela-Zarina
- Mircea Dan-Petru și Tămășiloni Andreea-Loredana
- Tănăsucă Flavius-Florin ți Necula Oana-Alexandra
- Vad Laszlo și Becze Andrea-Alexandra
- Han Ionatan-Marian și Olteanu Lidia-Silvia
- Corjin Nistor și Miriștean Georgeta
- Manta Constantin și Bontea Lavinia-Codruța
- Stoica Constantin-Adrian și Popescu Ana-Maria-Ines
- Șelaru Vlăduț-Gabriel și Nastasiu Denisa-Carla
- Lazăr Daniel-Petrică și Gorde Oana
- Cheregi Florin și Velcotă Ionela-Larisa
- Dobrică Adalbert-Iustin și Drăgan Alexia-Christine
- Toma Dan-Romulus și Secoșan Patricia-Beatrice
- Stan Gheorghe și Stan Viorica
- Grozescu Ioan-Mihai și Bârsanu Camelia-Marinela
- Racu Remus și Chira Maria-Carina
- Blaga Cătălin și Bogdan Alexandra-Maria
- Bodor Daniel și Arici Mihaela-Liliana
- Popescu Petrișor și Boaru Florentina
- Mihalache Claudiu și Andras Selena
- Bîra Alexandru-Ioan și Negruț Silvia-Andreea
- Alexa Dan și Pirtea Florina-Anca
- Achim-Pitotac Alexandru-Ionuț și Albulescu Loredana
- Dat Flavius-Alexandru și Rus Raluca
- Mayer Gabriel-Ciprian și CitirigăCarina-Cătălina
- Mandiuc Gabriel și Izămșanu Georgiana-Claudia
- Roșa Alexandru-Ionuț și Todor Maria
- Roșu Florian-Adrian și Stoleriu Iuliana
- Peia Cristian-Dumitru-Nicolae și Hebedean Doina-Maria
- Lazăr Claudiu-Alexandru și Hocher Alexandra-Iulia
- Barbu Ionel și Gheorghe Laura
- Sălăgean Ovidiu și Cîmpan Sefora
- Muntean Dacian-Ciprian și Toth Hajnal-Csilla
- Epuran Alexandru-Viorel și Maftei Sorina-Mădălina
PRIMĂRIA COMUNEI GHIRODA,
Adresa: Strada Victoria, nr. 46, Ghiroda, jud. Timiș,
Cod postal: 307200
Telefon: 0256 / 205.201
Fax: 0256 / 287.406
Email: registratura@primariaghiroda.ro
TAXE ȘI IMPOZITE
Luni, Marti, Joi: 08:30 – 14:00
Miercuri: 08:30 – 17:00
Vineri: 08:30 – 12:00
URBANISM
Miercuri: 09:30 – 18:00
REGISTRATURĂ
Luni, Marți, Joi: 08:00 – 16:00
Miercuri: 08:00 – 18:00
Vineri: 08:00 – 14:00
CASIERIE
Luni, Marti, Joi: 08:30 – 14:30
Miercuri: 08:30 – 17:30
Vineri: 08:30 – 12:30