Istoricul satului
Teritoriul de astăzi al comunei Ghiroda, a fost locuit încă din timpul ocupaţiei romane în Dacia, dar nu avea documente speciale pentru Ghiroda, de aceea vom folosi documentele istorice legate de oraşul din imediata apropiere, Timişoara, şi datorită faptului că marile evenimente istorice nu se puteau întâmpla la Timişoara, fără ca să nu influenţeze şi mica aşezare din imediata apropiere, Ghiroda.
Astfel, după cucerirea Daciei de către trupele romane conduse de Împăratul Marcus Ulpius Traianus (Traian) în anul 854 de la facerea Romei sau anul 100 după Hristos, teritoriul Banatului, din care făcea parte şi teritoriul comunei Ghiroda, a intrat în provincia Dacia Ripensis (105 d. Hr. ľ 106 d. Hr.).
Ceva mai târziu,când împăratul Claudius învinge pe Goţi în anul 268 d. Hr., dar pierde Dacia în anul 275 d. Hr., goţii rămân pe teritoriul actual al Banatului până în timpul domniei lui Constantin cel Mare, întemeietorul Imperiului Roman de Răsărit, devenit mai apoi Imperiul Bizantin.
Venirea hunilor conduşi de Attila, duce la supunerea unei părţi a teritoriului Daciei, dar la moartea acestuia în anul 454 d. Hr., cearta fiilor săi pentru moştenirea tatălui lor aduce pe vizigoţi, ostrogoţi şi gepizi, alungaţi în secolul al VI-lea de longobarzi şi avari şi în secolul al IX-lea, de maghiari.
Avarii, se pare ca au numit aşezarea întărită dintre mlaştini (zambara – zurobara), cu numele de Beguey.
Imperiul Roman, ca să se apere de poparele migratoare, au construit trei valuri de pământ, pentru apărare; unul dintre ele pleca de la Mureş, pe la Chesint, Bencec, Ianova şi trecea printre localităţile Bucovăţ şi Moşniţa, deci prin partea de sud-est a teritoriului de azi al actualei comune Ghiroda.
Din cronica lui Anonymus, notarul regelui Bela al Ungariei, reiese că Arpad cu conducătorii săi Zoard şi Cadusa, au trecut, în anul 895 d. Hristos şi prin zona Beguey (Timişoara), zonă numită aşa după râul Begh. După, ce l-au înlăturat pe principele Glad, au format Capitaneatus Kund (după numele unui conducător ungur). După unii istorici, acest capitanat nu a existat.
În anul 1177 d. Hr., există date documentare privind apariţia comitatului Timiş, legat de înfrângerea lui Ahtum, urmaş al lui Glad, de trupele lui Stefan cel Sfânt, regele ungurilor.
Este momentul în care maghiarii schimbă denumirea avară de Beguey în Temesvar, ne spune Johann Nepomuk Preyer în „Monografia oraşului liber crăiesc Timişoara”. Tot el ne spune că în anul 1152 d. Hr. regele Geza al II-lea, înfrânge pe împăratul bizantin Manuel Comnenos, care în retragere, a pustiit şi jefuit acest ţinut, deci probabil şi al teritoriului de azi al Ghirodei. Câţiva ani mai târziu devastează ţinutul, cumanii, pentru ca în anul 1241 d. Hr. să pătrundă în zona noastră şi hoardele mongolilor. In urma retragerii mongolilor, regele Bela IV, ridică cetatea Timişoarei şi se îngrijeşte si de zona din vecinătate.
Regele Ladislau al IV-lea Cumanul, a vizitat împrejurimile Timişoarei iar regele Carol Robert de Anjou, după ce obţine coroana maghiară (pierzând-o pe cea napolitană), în 1309, zăboveşte timp de doi ani între zidurile Timişoarei şi în împrejurimile sale, apoi în anul 1316 se instalează în Timişoara, unde construieşte şi un palat.
In anul 1330 d. Hr., în Timişoara şi împrejurimile ei (deci şi Ghiroda) cantonează marea armată a lui Carol Robert de Anjou, care a fost prost sfătuit de voievodul Transilvaniei, Toma Farkas şi de stolnicul Dionisie de Szech, pentru a lupta contra lui Basarab, voievodul Valahiei.
Deşi primii locuitori s-au aşezat pe aceste meleaguri încă din negura vremurilor, datele documentare scrise sunt puţine şi se află în arhivele fostului Imperiu Habsburgic şi apoi Austro-Ungar, scrise în limba germană sau ungurească şi foarte greu de obţinut.
Primul document istoric care aminteşte destul de vag, despre localitatea noastră este scris în limba ungurească şi este numit „Szaz es Delmagyarorsag ujabb tötenateböl” sau „O sută de ani de istorie a Ungariei” de Szentkiray, iar un alt document este : „Temesvarmagyar enleke” de Barany Agoston, din care reiese că satul a existat la jumătatea secolului al XIV – lea, încă înainte de a fi ocupat Banatul şi Timişoara de către hoardele turceşti.
Cel mai vechi document în care se aminteşte numele de GHIRODA, este registrul despre însemnările dijmelor papale din anii 1332 – 1337, cu titul de : „Incipimut Rationes Decimaris Sexeunalis Collectan in Hungaria ab anno 1332 ad annum 1337 a Jacopo Bercugari et Rajmondo Bonafato Colectoribus Pontificis” (în limba latină), care act, se păstrează în biblioteca Vaticanului din Roma. In acest document se aminteşte pentru prima dată de comuna Ghiroda sub denumirea de GHIRDA!
Actul atestării mai clare este anul 1389, când localitatea este menţionată în documentele feudale sub numele de GYUREG.
De altfel denumirea localităţii noastre a suferit mai multe schimbări de nume; astfel, în secolele al XIV – XVI-lea, în plin ev mediu european, a purtat denumirile: GYROD(1393), NAGYIJRWG(1429), GYWRED(1492), GYWRUG(1492), GYWREWD(1495 şi 1497), GYWREG(1498), GYWREWDY(1497, 1503 şi în 1511).
Regele Ungariei Vladislav, numeşte în anul 1441 ca comite de Timişoara, pe Ioan Huniade iar după moartea acestuia, urmează ca comite primul său fiu, Ladislau, care se ocupă şi de împrejurimile oraşului.
Matei Corvin, ajuns rege al Ungariei în 24 ianuarie 1458, vine la Timişoara în data de 28 august 1458 şi inspectează şi împrejurimile probabil şi Ghiroda.
Prima apariţie a turcilor în zonă, se produce în anul 1463 fiind conduşi de Ali-Beg, pornit în lupta contra lui Ioan Pongrat, voievodul Transilvaniei. Pentru moment, turcii sunt alungaţi, dar revin în anul 1476, tot cu Ali-Beg, înfrânt din nou de comitele Ambrosiu Nagy.
O importanţă deosebită pentru cetatea Timişoarei, pentru împrejurimile sale şi pentru o bună parte a Banatului a avut-o figura legendară a lui Pavel Chinezu care, începând din anul 1478 avea funcţia de comite al Timişoarei şi care imediat, în anul următor 1479 şi apoi în anul 1481, luptă cu succes împotriva turcilor conduşi de Ali-Beg şi din anul 1492 de Skender Paşa, comandant de Smederevo.
In anul 1492, Pavel Chinezu aduce şi colonizează prin părţile Timişoarei, aproape 50.000 de sârbi. Din păcate, în anul 1494, Pavel Chinezu moare la Sankt-Klement, pe malul stâng al râului Sava.
In anul 1514, răsculaţii conduşi de Gheorghe Doja îşi stabilesc tabăra în apropierea Timişoarei deci şi pe teritoriul satului Ghiroda. Câţiva ani mai târziu, în 1521 la 29 august armata turcească reuşeşte să cucerească cetatea Timişoara în urma trădării unui sârb, locuitor al cetăţii. Armata turcă era condusă de însăşi sultanul Soliman. Din acest moment urmează 157 ani de dominaţie otomană asupra Banatului. După plecarea sultanului Soliman, cetatea Timişoara reuşeşte să scape pentru scurt timp, de turci, dar în anul 1552 sultanul Ahmed asediază cetatea condusă de Stefan Losonczy, o cucereşte şi îl numeşte pe Kasim Paşa ca guvernator (beglerbey). Tot în acelaşi an, 1552, întreg Banatul este transformat în paşalîc turcesc (vilaiat) iar satul Ghiroda aparţine de districtul (sangiacul) Timişoara.
(Traian Birăescu – “Studii şi documente bănăţene de istorie, arta şi etnografie”, vol. I fasc. 1945, editura Vrerea, Timişoara, pagina 127.)
Se pare că în anul 1711, paşa Hasan, guvernatorul Timişoarei, avea o gradină de vară la reşedinţa sa dinspre Ghiroda, fapt care l-a determinat pe Eugeniu de Savoya să o cucerească prima, în timpul asediului său contra cetăţii Timişoara. La Ghiroda era cantonată o parte a armatei austriece condusă de contele Palffy.
In anul 1716, Mustafa Paşa pierde definitiv cetatea Timişoara, în favoarea lui Eugeniu de Savoya, şi astfel turcii se retrag din întreg Banatul de Nord. In timpul ocupaţiei turceşti era o populaţie stabilă ce se îndeletnicea cu cultivarea pământului; ceva mai târziu a venit şi o parte a populaţiei dinspre dealurile Iarmotei (actuala Giarmata), odată cu instalarea ocupaţiei austriece. Mulţi turci nu au mai părăsit comuna, contopindu-se în timp cu românii; aceasta în urma diverselor căsătorii mixte cu românii. Au rămas din această situaţie doar numele de familie cu nuanţă turcească : Regep, Gruescu, Hiteşan etc.
După izgonirea turcilor din Banat, în scrierile cabinetului secret al curţii imperiale din Viena: „Designation deren unden Temeswaren Banat Sömstihen Dörfernund deinnesnenen begindlichen Hauser” din anul 1717 apare satul GIROVDA (în limba română: „Desemnarea satelor din Banatul Timişan şi a caselor găsite”).
1717 – Prima conscripţie austriacă (recensământ al satelor) arată că GIROUDA, figurează cu 24 case, în cercul Timişoara.
Încă înainte de pacea de la Passarowitz (1718), austriecii întocmesc o conscripţie a tuturor satelor din Banat. Ceea ce este important în acest document este faptul că localitatea Ghiroda exista la sfârşitul dominaţiei turceşti, atunci când, de fapt, multe sate nu au mai supravieţuit.(Jenö Szentklaray – “Szaz ev del-magyarorszag ujabb törteneteböl”, Temesvar, 1879 pagina 21 – „Ultima sută de ani de istorie a Ungariei”)
1718 – în urma cuceririi Banatului de către austrieci, satul Ghiroda ajunge proprietatea curţii habsburgice; în acelaşi an se construieşte la Timişoara şi funcţionează până azi, cea mai veche fabrică de bere din ţară. Se pare că încă de la începutul procesului de fabricaţie al berii, unii locuitori ai Ghirodei, cultivau hamei, necesar fabricării.
1718 – Banatul devine provincie austriacă şi este împărţit de către guvernatorul general, contele Claudiu Florimund Mercy, în 12 districte camerale; Ghiroda aparţine districtului cameral Timişoara.
1723 – 1725 – Pe harta Banatului Timişan, întocmită imediat după preluarea Banatului de la turci, sub guvernământul lui Florimund Mercy, GYRODA se află în districtul Timişoara, purtând simbolul de sat locuit şi cu biserică. Sub acest guvernământ, o parte din hotarul comunei s-a cultivat cu orez şi s-au plantat duzi. Harta are titlul: „Der Temeswaren Banat, Abgetheilet in Seine District”… Tot acuma, la marginea Ghirodei, contele Mercy, a instalat o maşină hidraulică pentru apa oraşului.
1725 – Întrucât la GIRODA s-au ridicat diguri, apa nu mai alimentează morile, care trebuie închise.
(Dr. Baroti Lajos – “Adattar delmagyarorszag XVIII, Szazadi, Törtemetehez, Temesvar, 1893 – 1896” vol.I, pagina 389) “Harta lui Mercy” este terminată în anul 1728 la Viena, iar ceva mai târziu, până în anul 1751, comuna Ghiroda a fost alăturată circumscripţiei militare din Timişoara.
După anul 1751, când administraţia militară a fost trecută în administraţie camerală, ţinutul comunei a fost declarat ca avere a statului şi a rămas aşa până în anul 1778.
1729, 22 martie – oficiul administrativ al districtului Timişoara raportează Administraţiei Provinciale că locuitorii comunei Ghiroda vor să se mute în cea mai mare parte, pentru că suferă pagube mari la izlaz şi pe ogoare, din cauza garnizoanei.
(Dr. Baroti Lajos – Adattar – 1893 -1896, vol. I, pagina 397). 1738 – 1739 – epidemie de ciumă, cu ultimele cazuri în anul 1740.
1740 – satul Ghiroda are biserică.
(Dr. C. Grofsoreanu ľ “Situaţia românilor bănăţeni în decursul secolului al XVIII-lea”, Timişoara 1944, pagina 34-36)
1743 – Conscripţia camerală aminteşte GYRODA între localităţile din districtul Timişoara, arătând că este sat locuit de români, care în acel an au plătit erariul, o contribuţie de 330 florini, precum şi 16 şi 1/2 unităţi de dare, pe cap şi 17 unităţi de dare pe avere.
(Bujor Sandu – “Aspecte privitoare la situaţia Banatului în 1743”, în Anuarul Institutului de Istorie din Cluj al Academiei RSR, XIII 1970, pagina 46).
De menţionat că este cel mai vechi document care atestă că Ghiroda era sat locuit de români.
1748, decembrie 7 – Rescript Imperial din Viena către Administraţia Provincială a Banatului din Timişoara, prin care se ordonă amenajarea unei plantaţii de orez la GIRODA şi expedierea unei probe la Viena.
(Adattar – vol.I, pagina 86 şi 87)
1749, martie 7 – se atestă documentar existenţa unei forjării (de fapt, textual ar fi „uzina metalurgică”, specifică secolului al XVIII-lea). Administraţia Provincială Timişoara ordona oficiului administrativ al districtului să se demoleze vechea forjărie din KIRODA, în care scop, să se asigure căruţele şi oamenii pentru transportul până la Timişoara, la fierăriile şi fabricanţii de cuie, contra plată.
(Dr. Baroti Lajos – Adattar – 1893 – 1896, vol. I, pagina 428)
1749, iulie 3 – Circulară a Administraţiei Provinciale din Timişoara către toate oficiile de administraţie din Banat, prin care ordonă acestora să trimită fiecare un număr de robotaşi la Paracz (Parta) şi GIRODA, pentru a munci la plantarea orezului.
(Dr. Baroti Lajos – Adattar – vol. I, pagina 209)
1761 – pe harta oficială a Banatului Timişan, GIRODA este un sat în districtul Timişoara, locuit de o populaţie de rit ortodox.
( Titlul hărţii: “Temesvarer Bannat abgetheilet in Seine District und Process – 1761” – Împărţirea Banatului Timişan în districte şi dezvoltarea lor”)
1767 – statistica eparhiei Timişoara arată că GYIROUDA era comună cu parohie ortodoxă, preot fiind Mihai Nicolaevici din Topircea (sat transilvănean).
(Ion B. Mureşianu – “Un document din 1767 privind aspecte ale vieţii bisericeşti din Banat” în „Mitropolia Banatului”, nr. 5-8 / 1767, pagina 532).
Documentul este semnat de Vincentius Ioanovich Vidak, „Temesvariensis et Lipoviensis Eppus”, mitropolitul de mai târziu al Banatului. Faptul că era preot la Ghiroda cineva din Transilvania, dovedeşte clar relaţiile românilor de aici cu cei din celelalte provincii româneşti. Tradiţia spune că satul avea o bisericuţă din lemn, aflată în apropierea râului Beghei, unde se afla pe atunci vechea vatră a aşezării satului. Locul poartă şi astăzi denumirea de „Vîna Bisericii” şi „Satul bătrân”.
Aşezarea sătească era în acele vremuri, cu adevărat în apropierea râului Beghei, unde era şi o bisericuţă de lemn, situată unde este astăzi gospodăria familiei lui Petru Gligorovici, pe strada Dunărea ( a lu-Sântălaba).
În imediata apropiere există şi astăzi „Vîna Bisericii”, care în limbajul localnicilor se referă la o mică vale ce are apă doar în perioada cu ploi abundente. Administraţia de pe vremea aceea, a satului, era făcută de către preotul comunităţii, care purta evidenţa noilor născuţi, a căsătoriilor şi a deceselor. Toate acestea erau scrise cu litere chirilice.
Populaţia micii aşezări era formată din români ortodocşi, având ocupaţia de bază agricultura – cultivarea pământului cu grâu, orz, ovăz, secară, mei, sorg, sfeclă furajeră şi viţă de vie.
Tot pe vremea aceea, spre est, spre satul Remetea, era un sat micuţ numit „DEG”, după numele familiei Deg, care îşi avea reşedinţa în Remetea. Satul a fost nimicit în anul 1788 şi astăzi există doar amintirea locului în care s-a aflat.
De altfel, localitatea DEG sau DAG este atestată documentar în anii 1333 – 1334, figurând între aşezările care au fost impuse la plata decimei papale.
(Eleonora Calincof – “Contribuţii documentare privind localitatea Moşniţa, în secolul al XVIII-lea” – în „Studii de istorie a Banatului”, Timişoara, 1933 pagina 190 şi 197).
Denumirea de DAG este menţionată în 1334 de Coriolan Suciu în “Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania”, editura Academiei RSR, 1966, vol. II partea a II-a, pagina 315-316.
Denumirea DEG apare şi în documentul următor: „De asemenea Ioan din DEG a plătit treizeci de banali”. Această propoziţie este menţionată în „Socotelile lui Iacob al lui Berengariu şi Rajmond de Bonafato, strângătorii dijmelor pe 6 ani din regatul Ungariei”.
(Documente privind istoria României, veacul XIV, C, Transilvania, vol. III (1331-1340) Ed. Academiei RSR, 1954, pagina 228).
Istoriografia română menţionează denumirea DEG pentru ultima dată în anii 1428-1429 ca „poss. DEG” şi „Deegwtha şi Via Deegwtha” – pe lângă Ghiroda.
O altă localitate dispărută şi ea a fost „SCHESWAR” care se afla între Ghiroda şi Remetea Mare. Existenţa localităţii este atestată vreme de peste patru secole, începând cu anul 1333 şi până în ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea. În secolul XV-XVI a fost târg. Locuită sub turci apoi părăsită vremelnic la începutul stăpânirii habsburgice, aşezarea aceasta se repopulează în scurt timp, figurând ca sat românesc în numeroase documente ale epocii.
În 1772, Sheswar era format din 106 familii şi avea un hotar de 3334 jugare şi 668 stânjeni. În deceniul al nouălea mai exista şi figura pe harta Banatului din anul 1738 sub numele de Shesvar. Spre sfârşitul secolului, probabil că s-a unit cu satul Remetea, aşezare aflată mai aproape decât satul Ghiroda. Copiii din Sheswar, frecventau în anul 1776, şcoala din Remetea. (Eleonora Calincof ľ Contribuţii documentare privind localitatea Moşniţa, în secolul al XVIII-lea, în „Studii de istoria Banatului”, Timişoara, 1993, pagina 198).
1769 – apare pentru prima oară cuvântul „KIRODA” pe harta lui Ignatz Müller ľ” Mappa Geographica novissima Regni Hungaricae divisi in suos Comitatus”.
1769 – 1772 – GIRODA figurează pe harta iosefină, în cercul Timiş, plassa nr. 54 a hărţii ca o localitate românească cu 94 familii, cu un fond funciar de 2520 jugăre şi 1340 stânjeni teren comunal. Harta a fost întocmită din ordinul lui Iosif al II-lea, coregent pe atunci. Harta se numeşte: “Harta originală a Banatului Timişan realizată sub direcţia cartierului general al Marelui Stat Major” sau în limba germană: “Original Aufnahmskarte des Temesvarer Banats”; scara 1:28.800 cu 208 planşe, 63 x 42 cm… 1769 – 1772 – pe Harta lui Francesco Griselini, publicată de Nicolae Bolcan, apare satul „GIRODA” în districtul Timişoara, dar (surpriză), la sud de Bega!!!
Titlul hărţii: “Original Aufnahmskarte des Temeser Banats, ausgefürt in den Jahren 1769 – 1772 unter der Direktion des Obersten Elmpt des Generalquartiermesterstabe”.
1774 – GYRODA, locuită numai de români, în districtul Timişoara, cercul Bucovăţului.
(J.J.Ehrler ľ „Banatul de la origini până acum – 1774”, ed. Facla, Timişoara, 1982, pagina 147).
1774 – se înfiinţează prima şcoală, una dintre primele şcoli din întreg Banatul, ceea ce înseamnă că la acea dată satul era cu o populaţie stabilă şi destul de numeroasă.
1776 – satul Ghiroda avea în acest an o şcoală şi 78 case, iar ca învăţători erau: Simeon Grigorevici şi Vasile Novac ( nu se menţionează însă, cu precizie, în ce ani au fost).
(Petre Radu, D. Onciulescu: „Contribuţii la istoria învăţământului din Banat până la 1800”, Bucureşti 1977, capitol VII).
Trebuie să menţionez că apariţia şcolii din Ghiroda s-a datorat, probabil, influenţei favorabile a marii vecine din apropiere, oraşul Timişoara.
1776 – documentul rechizitelor şcolare necesare în care se arată că Ghiroda este comună cu 78 case, în districtul Timişoara. Şcolii satului îi sunt necesare:
– ustensile pentru scris – 12;
– bricege – 6;
– tabele de calcul – 12;
– creioane – 36;
– foarfece pentru hârtie – 6;
– sul de hârtie – 1.(Petre Radu, D. Onciulescu: Contribuţii la istoria învăţământului în Banat, până la 1800. Bucureşti 1977 pag. 311-323)
Documentul original se păstrează în Serbia la „Archiv Vojvodine u Sremskim Karlovcima, Ilirska Dvorka Kancelarija”, document nr. 334/1776. Documentul priveşte rechizitele necesare pentru şcolile triviale ilirice neunite din circumscripţiile Banatului Timişan, conform ordonanţei emise la 1 octombrie 1776.
1776 – pe harta Banatului Timişan întocmită de Francesco Grisselini, numele GIRODA, figurează în zona Timişoara, ca sat cu 78 de case, cu şcoală şi parohie. Preot era tot Mihail Nicolaevici (ca în 1767)
1777 , septembrie 18 – Raportul episcopului Moise Putnic către autorităţile austriece, prin care face cunoscut că GEROUDA se află în protopopiatul Timişoara şi că este localitate cu 80 de case şi o şcoală.
Faţă de această situaţie, comparativ cu celelalte sate din Banat, Ghiroda era în acest secol XVIII o localitate foarte mică.
1777 – episcopul Moise Putnic trimite un tabel către mitropolia din Karlowitz, în care arată că Ghiroda are şcoală trivială (primară) neunită. (Victor Tîrcovnicu ľ Istoria învăţământului din Banat până la 1800, capitol 3, pagina 142, Bucureşti 1978)
1777, 20 ianuarie – directorul şcolilor neunite din Banatul provincial, Teodor Iancovici, trimite un tabel privind necesarul de rechizite şcolare.
(V. Tîrcovnicu ľ lucrarea de mai sus, pagina 140)
1778 – 1779 – Ghiroda ajunge, din punct de vedere politico-administrativ, sub stăpânire maghiară, continuând însă să fie proprietatea curţii imperiale austriece (aceasta încă din 1751).
1779 – cel mai vechi registru al parohiei din Ghiroda.
1779 – teritoriul Banatului a fost anexat Ungariei şi împărţit în trei comitate: Timiş, Torontal, Caraş-Severin. Cu această ocazie, Ghiroda a fost ataşată comitatului Timiş cu denumirea de GYUREK, după numele grofului ungur local.
1781 – domeniul Ghiroda este vândut lui von Sandor la suma de 30.500 florini.
1783 – pe harta „Banatului Timişan”, întocmită imediat după predarea în 1778 – 1779 a Banatului Timişan la unguri şi împărţirea lui în comitate, GIRODA, apare în comitatul Timiş.
1786 – GIRODA este sat românesc în Banat, la 1/4 milă sud-est de Timişoara. Locuitorii satului folosesc pământurile lor, mai ales pentru însămânţarea cu lubeniţă, castraveţi şi a piperului turcesc (ardei subţiri). (Johann Mathias Karabinsky ľ Geographish- historiches und Produkten Lexicon, Pressburg, 1786, pagina 201)
1791, 16 mai – în tabela cu restanţele de plată a contribuţiei „Tabella Imputationalis Summaria”, păstrată la Bucureşti, la Direcţia Generală a Arhivelor Statului, secţia microfilme Austria, la filmul 120, cadrul 482, se arată că la GYRODA se afla o proprietate numită „Köszeghyana”.
1797 – Datrită aşezării satului în lunca Begheiului, care a pricinuit mari şi repetate necazuri prin revărsările sale, oamenii au hotărât să mute vatra satului mai spre nord. Acest lucru s-a întâmplat în anul 1797 şi anii următori iar cei care au rămas pe vechiul loc s-au numit cei din „Satul bătrân”. Populaţia din acele timpuri era fie provenită dinspre nord, de pe dealurile Iarmotei, fie rămaşi după izgonirea turcilor.
Retragerea turcilor, după cei 164 de ani de la apariţia lor pe aceste meleaguri, a făcut ca o parte a populaţiei să se înrudească cu băştinaşii (prin căsătorie); aşa se explică de ce era atât de frecvent numele de familie Regep sau Hiteşan, nume care, chiar până la al II-lea război mondial era des întâlnit.
1802 – GIRODA apare pe harta din Atlas Hungaricus sen Regnorum Hungariae, Croatiae et Slavoniae; Viennae 1802.
1802 – preot în comună era Teodor Gligorovici (1802-1814), acestuia urmându-i Pavel Pavlovici (1814-1816) şi apoi din nou între 11817-1834.
1803 – se înalţă o nouă biserică ortodoxă nepictată
1803 – pe harta „Obernungern III-tes Blatt enthaltend die Torontaler, Temesvarer und Krashower Gespannichaft” (A treia pagină de sus cu teritoriile Torontalului, Timişoarei şi Caraşului), apare din nou denumirea de GIRODA.
1811 – satul GIRODA aparţine comitatului Timiş, cercul Timişoara şi este localitate de clasa a 2-a. (Arhivele Statului, Timişoara, fond Prefectura Judeţului Timiş – Torontal, dosar 1/1811)
1813 – pe vechea carte bisericească „Antologhion” este scris numele învăţătorului din acel timp, Ioann Blagoevici.
1828 – satul este amintit între localităţile bănăţene, în statistica oficială, cu numele de GIRODA!
1839 – istoricul ungur Fenyes Elek, arată că GIRODA este sat românesc, lângă Timişoara, pe drumul de poştă ce duce la Lugoj şi are: 30 catolici, 6 evangheliţi, 2 reformaţi, 888 ortodocşi şi 6 evrei. Satul are biserică ortodoxă şi un hotar de 36,6/8 sesii iobagiale. Proprietar feudal este Gyürky Pal (Pavel), prefectul comitatului Caraş.(Fenyes Elek ľ Starea actuală statistică şi geografică a resurselor Ungariei, Pesta, 1839, pagina 347)
1843 – Sematismul greco-neuniţilor de la Buda arată că satul GIRODA are o „parohie antică”, adică din vechime, cu matricole din 1779, preot fiind Ioan Ţăran iar învăţător, Simeon Grigorievici, care avea 15 elevi. Satul avea 967 locuitori, ortodocşi.
1848 – revoluţia din acest an, nu are acţiuni deosebite la Timişoara. În planul Timişoarei, din anul 1848, apare drumul spre Ghiroda şi Remetea – Lugoj şi o porţiune din Pădurea Verde.
1849 – insurgenţii revoluţionari ai generalului Bem, ajung la marginea de est a cetăţii Timişoarei, în zona Pădurea Verde, spre Ghiroda în zona pădurea şi pusta Cioca.
1852 – împăratul Franz Iosef I, face o vizită la Timişoara, în data de 14 iulie şi este întâmpinat şi de locuitori ai satului Ghiroda.
1853 – pe harta Voivodinei Sîrbeşti şi a Banatului Timişan, GIRODA se află în cercul Timişoara. Provincia aceasta a fost înfiinţată de austrieci după revoluţia de la Buda din 1848, astfel austriecii îi pedepsesc pe unguri pentru răscoala lor, înfiinţând această provincie cu centrul la Timişoara. Provincia a durat până la dualism. Titlul original al hărţii este: „General – Karte der VojvodshaftSerbien und des Temesher Banates”, 1853. Harta a fost întocmită sub guvernământul contelui Coronini – Cronberg, guvernatorul provinciei.
1854 – Sematismul romano-catolic din anul 1854 la pagina 28, ar arăta că GIRODA are biserică ortodoxă cu 840 de ortodocşi care vorbesc „limba daco-romană”, 46 catolici, 18 reformaţi. Tot aici se arată că „Erzebethaz” este prediu (pustă) şi are un număr de 24 catolici şi 15 reformaţi.
1857 – Sematismul romano-catolic din 1857 la pagina 27, arată că GIRODA are biserică ortodoxă, cu 840 de ortodocşi, 46 de catolici şi 18 protestanţi (la fel ca în 1854).
1861 – Sematismul romano-catolic, la pagina 32 arată că satul GIRODA are biserică ortodoxă, 844 ortodocşi, 68 catolici, 14 reformaţi, 3 evrei iar mica localitate Erzsebethaz, este socotită prediu (pustă) cu 41 catolici.
1863 – satul GIRODA avea 1039 locuitori.
1865 – Sematismul romano-catolic din 1865 pagina 14 arată că GIRODA are biserică ortodoxă, 843 ortodocşi care vorbesc „limba daco-romană”, 85 catolici, 14 reformaţi şi 3 evrei iar Erzsebethaz este prediu cu 232 catolici şi 16 protestanţi.
1866 – Sematismul romano-catolic din 1866 pagina 30, spune că GIRODA are 847 ortodocşi, 81 catolici, 10 protestanţi, 3 evrei şi 1 reformat
1870 – satul număra 1233 suflete.
1881 – recensământ maghiar. Denumirea comunei: GIRODA , în comitatul Timiş, plasa centrală, cu 184 case şi 909 locuitori, din care, după limba maternă sunt:
– 718 români
– 113 maghiari
– 40 germani
– 6 slovaci
– 1 sîrb-croat
– 29 nu cunosc limba oficială
– 2 cu limba străină teritoriului.
după religie:
– 737 ortodocşi
– 129 romano-catolici
– 3 greco-catolici
– 26 evanghelici
– 11 israeliţi
– 3 alte religii
alfabetizaţi, cunoscători de carte: 158.
Se poate observa din aceste date că Ghiroda a rămas sat românesc şi că erau încă puţini unguri colonizaţi aici. Aceste date sunt luate din: „Principalele rezultate ale recensământului efectuat în ţările coroanei maghiare, la începutul anului 1881, ordonat pe comitate şi comune”, editat de Oficiul pentru Statistica National Maghiar al Agriculturii, Industriei şi comerţului, vol.II, Budapesta, 1882
1881 – vânzarea satului Ghiroda .
Între 1718 când are loc pacea de la Passarowitz şi anul 1778, întregul Banat (deci şi satul Ghiroda ) a fost proprietatea Casei de Habsburg (moşia personală a familiei imperiale). În anul 1778, Împărăteasa Maria Tereza, cedează Banatul, ungurilor, fără a renunţa la dreptul ei de proprietate. În Banat, s-a introdus administraţia maghiară, dar satele au rămas „proprietate camerală”, adică proprietatea împărăţiei.
În 1881, Iosif al II-lea s-a decis să vândă unele din moşiile sale din Banat. Vânzarea satelor s-a făcut prin licitaţie la Viena. Satul Ghiroda a fost cumpărat de Sandor Mihaly de la Pozsony. Preţul de strigare la licitaţie a fost de 21.772 folrini şi 55 creiţari, iar preţul de vânzare a fost de 30.500 florini. Sandor Mihaly a cumpărat şi satul Giarmata.
Cu această vânzare-cumpărare satul Ghiroda, din „proprietate camerală” a devenit proprietate privată.
(Szentklaray Jenö – Szaz ev del – magyarorszag ujabb törteneteböl, = Ultima 100 de ani de istorie a Ungariei, Temesvar, 1879, pagina 407)
1883 – Sematismul romano-catolic din 1883 la pagina 68 arată că satul GIRODA avea 978 ortodocşi, 70 catolici, 4 evrei şi biserică ortodoxă. În continuare, la aceeaşi pagină 68, se arată că există o mică aşezare, fără biserică, cu 45 catolici, 10 ortodocşi, 4 greco-catolici şi 5 evrei, aşezare numită, Erszebethaza. Actual, nici cei mai vârsnici săteni nu-şi mai aduc aminte de această micuţă localitate, dispărută de mult.
1884 – pe harta numită: “Remekhazi”, localitatea GIRODA , apare în comitatul Timiş, plasa centrală, sat constituit din 184 case, 909 locuitori şi cu un hotar de 4159 jugăre cadastrale. Notariatul, judecătoria, secţia financiară şi poşta erau la Timişoara.
Titlul hărţii: „Situaţia economică şi culturală a judeţului Timiş” – făcută de Karoli Remekhazi, păstrată la Muzeul Banatului, film 2437/11…
1889 – Sematismul romano-catolic din 1889, pagina 65, ne arată că GIRODA se află la 4,1 km de cartierul timişorean Gyarvaros, că are o biserică ortodoxă şi 750 de creştini ortodocşi, 131 catolici, 5 greco-catolici, 7 augustini, 5 reformaţi, 8 evrei.
1889 – Sematismul romano-catolic din 1889, la pagina 64, se arată despre Erzsebethaza, că se află la 6,2 km de suburbia Gyarvaros a Timişoarei, locuită de: 34 catolici, 4 greco-ortodocşi, 1 greco-catolic şi 7 evrei.
1890 – recensământ maghiar, care arată că Ghiroda avea 1.299 locuitori cu 210 case şi 4159 holde cadastrale şi cu 242 unguri, 25 germani, 11 slovaci, 975 români, 23 sârbi şi 23 alţii.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în Ghiroda a funcţionat o şcoală confesională ortodoxă, învăţători fiind: Vasile Novac, Gruia Vermeşianu (31 mai 1867 – 4 aprilie 1871), Chişodzan Ion (1873), Ioachim Boncea (1873-1892), Matei Milencovici (1894-1899).
Nu se cunoaşte data zidirii şcolii din sat, dar se ştie că în anul 1882, clădirea şcolii a fost restaurată. Şirul învăţătorilor de la sfârşitul secolului XIX şi apoi în continuare este urmat de Constantin Micu (1899 – 1909) şi Alexandru Roja (1909-1920). De menţionat că învăţătorul Alexandru Roja a fost, între anii 1919-1926, director al Internatului de învăţători din Timişoara.
1897 – GIRODA , aşezată în comitatul Timiş, plasa centrală, prezenta următoarea situaţie agricolă: 210 gospodării ţărăneşti, un fond funciar de 4.150 jugăre cadastrale (2438 jugăre pământ arabil, 80 jugăre grădină, 1.108 jugăre izlaz, 28 jugăre vie plantată şi 23 jugăre vie scoasă, 300 jugăre păşune, 173 jugăre pădure, stuf şi pământ neproductiv). Satul mai avea: 3319 pomi fructiferi şi un lot de animale format din 630 vite cornute, 217 cai, 226 porci, 273 oi, apoi 2626 păsări şi un număr de 41 stupi de albine.
Din suprafaţa gospodăriilor erau: 1787 jugăre în proprietate, 46 jugăre în uzufruct şi 2.317 jugăre luate în arendă.
Privind numărul gospodăriilor asigurate contra incendiilor, erau 14 clădiri, şi asigurate în general erau numai 3 gospodării, iar contra îngheţului era doar o singură gospodărie.
Atelajele cu 1 cal erau în număr de 13, cele cu 2 cai, erau 118 iar cele cu 3 cai – 11. Atelajele cu boi aveau următoarea situaţie: cu 2 boi – 71, cu patru boi- 4 iar atelajele cu vaci – 4.
Referitor la pomii fructiferi erau: 428 meri, 66 peri, 49 cireşi, 567 vişini, 127 piersici, 92 caişi, 193 pruni, 101 nuci şi 795 duzi.
În privinţa animalelor cornute, situaţia era următoarea: tauri până la 1 an – 14, tauri până la 2 ani – 2 şi până la 3 ani – 2.
Vaci până la 1 an – 59; până la 2 ani -39; până la 4 ani – 24 iar peste 4 ani – 146.
Boii, folosiţi pentru muncă erau, până la 1 an – 4, până la 2 ani – 32 , până la 3 ani – 54, până la 4 ani – 44 iar peste 4 ani – 180 boi.
În întreg satul era un număr de 630 taurine.
În privinţa cailor, situaţia era următoarea: armăsari, până la un an – 5 capete, până la 2 ani – 9 capete, până la 3 ani – 3 şi peste 3 ani – 3 capete; iepe, situaţia era: până la 1 an – 3 capete, până la 2 ani – 6 capete, până la 3 ani 6 capete, până la 4 ani – erau 16 capete iar peste 4 ani erau 67 capete.
Situaţia poate fi completată cu caii castraţi; astfel era un singur cal castrat în vârstă de până la 2 ani, 2 cai de 3 ani, 8 cai în vârstă de până la 4 ani şi 88 cai castraţi în vârstă de peste 4 ani. Situaţia de mai sus reprezintă statistica agricolă a ţărilor coroanei maghiare în urma legii din august 1895, redactată de Oficiul Naţional de statistică al regatului maghiar, Budapesta, 1897. Documentul este păstrat la Arhivele statului, Timiş, la bibliotecă, la nr. inv. 5806.
1897 – denumirea de GIRODA, apare şi pe harta „Temes Varmegye” de la Pal Gönczy, Budapest.
1900 – Conform recensământului maghiar din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, GIRODA avea în anul 1869, 1232 de locuitori, apoi a fost următoarea situaţie:
anul 1880 – 909 locuitori
anul 1890 – 1299 locuitori
anul 1900 – 1184 locuitori
Micşorarea numărului de oameni din anul 1880, faţă de recensământul din 1869 se datoreşte plecării unor familii întregi în America.
(Buletinul statistic maghiar Budapesta, 1902).
1900 – Penultimul mare recensământ făcut de către maghiari spune că GIRODA avea 4.159 jugăre de teren şi 1.184 de locuitori, din care 596 sex bărbătesc şi 588 sex femeiesc. În privinţa vârstei erau 116 persoane sub 6 ani, 153 între 6-11 ani, 75 persoane între 12-14 ani, 112 între 15-19 ani, 332 persoane între 20-39 ani şi 295 persoane între 40-59. Peste vârsta de 60 ani sunt 98 persoane şi o persoană cu vârsta necunoscută.
Erau căsătoriţi – 527 inşi, alţi 556 erau necăsătoriţi, văduvi erau 101 persoane.
În privinţa limbilor vorbite situaţia era următoarea:
– maghiară – 232;
– germană – 117;
– română – 774;
– sârbă – 9
– slovacă – 1.
Religia: ortodocşi – 835;
– romano-catolică – 298;
– greco-catolici – 3;
– reformaţi – 31;
– israeliţi – 12;
– altele – 5.
Vorbeau ungureşte – 300 persoane iar 439 nu ştiau carte.
În privinţa locuinţelor, erau 247 case, din care: – 5 case construite din piatră şi cărămidă;
– 5 case din piatră la bază dar pereţii de văiugă sau lut;
– 237 case erau complet din pământ bătut.
Acoperişurile caselor erau din ţiglă, la 55 case; apoi la 28 case erau din şindrilă şi la alte 164 case acoperişul era din trestie sau paie.
(Recensământul ţărilor coroanei maghiare din 1900, volum I, Budapesta 1902)
Începutul secolului XX. În satul Ghiroda până la Marea Unire cu România, din 1 decembrie 1918, au funcţionat următorii învăţători: Constantin Micu (1899-1909) şi Alexandru Roja (1909-1920). În anul 1907 s-a zidit o şcoală maghiară de stat (întreţinută de stat), având ca învăţători pe Czinczik Gavrilă şi Philipp Petru.
1910 – Conform ultimului recensământ maghiar pe acest teritoriu, satul se numea GYŐRŐD şi se afla în plasa centrală a comitetului Timiş având 4.159 jugăre teren şi 1419 locuitori, din care: 716 bărbaţi şi 703 femei.
Potrivit vârstei, erau 156 persoane sub 6 ani, 141 persoane între 6-11 ani, 76 persoane între 12-14 ani, 138 persoane între 15-19 ani, 459 persoane între 20-39 ani, 304 persoane între 40-59 ani şi 145 persoane cu peste 60 ani. Referitor la starea civilă: 607 erau necăsătoriţi, 702 căsătoriţi, 109 persoane văduve şi 1 persoană divorţată legal.
Limba maternă era: maghiara, la 449 persoane, germana la 54 persoane, slovaca la 7 persoane, româna la 851 persoane şi vorbeau ungureşte un număr de 639 persoane.
Religia era un mozaic de credinţe: astfel – 435 persoane erau de religie romano-catolică, 8-greco-catolică, 43 evanghelişti, augustini, 898-ortodocşi, 24-evanghelişti-reformaţi, 10 erau israeliţi şi o persoană de religie unitariană.
Ştiutori de carte erau: 683 persoane.
Privitor la case: 20 case erau din pietre şi cărămidă, 16 case aveau la bază cărămida dar cu pereţi din văiugă sau lut, 218 case erau complet din pământ şi 6 case erau construite din lemn sau alt material. Acoperişul caselor era din ţiglă, la 124 case, din şindrilă la 11 case iar 125 case aveau acoperiş din trestie sau paie. Satul avea, în total, 260 case.
(Recensământul făcut în ţările sfintei coroane maghiare în anul 1910, volumul II, Budapesta 1913).
1913 – Cele patru Gyorgy (Gheorghe). În vecinătatea Timişoarei în evul mediu au existat nu mai puţin de patru localităţi care au fost denumite din numele propriu György (Gheorghe). Deoarece numele Gheorghe, în diferite limbi, dar mai ales în limba slavă,are mai multe versiuni, să vedem care dintre ele se referă la comuna noastră, Ghiroda.
a) primul sat care purta numele de Szent György (Sfântul Gheorghe) era aşezat la nord-vest de Timişoara, localitate care în zilele noastre nu mai există.
b) al doilea sat purta denumirea de Nagy – György, dar cel mai des amintită sub forma populară şi prescurtată de GIURO(-da). Această localitate este, mai mult ca sigur, satul Ghiroda de astăzi. Localitatea se afla la est de oraş.
c) a treia localitate era în imediata apropiere a celei de a doua, localitate amintită doar o dată, în izvoarele istorice, sub numele de Kis-György.
d) a patra localitate este amintită de câteva ori, sub numele de Szent-György, dar de cele mai multe ori sub numele de Gyurok (Girocul de astăzi), aşezat la sud-est de oraşul Timişoara.
Nagy-György (GYRODA) este amintită în anul 1393 ca Villa Gyrod, împreună cu Reketyes şi Jenö. Iată deci, că încă din acele timpuri, apare denumirea destul de clară de Ghiroda. Conform poruncii regelui Sigismund (porunca din 13.XII.1428) biserica din Arad face în 27 ianuarie 1429 o inspecţie la Giarmata – Timiş. În raportul întocmit se enumera: poss. Nagyrywg şi Via Gyruguth (Ghiroda). După aceste date, nici chiar istoricul ungur Csenki, nu mai constestă că, prin Nagy-György se înţelege Ghiroda.
În documentele istorice ale secolului al XV-lea, se întâlneşte de mai multe ori denumirile de Gyuroda şi Gyrok.
Numele satului se găseşte sub mai multe forme:
– 1492 GYWRED;
– 1494 GYWRUG;
– 1495-1497 GYWREWD;
– 1498 GYWREG;
– 1497,1503, 1511 Johannes GYWREWDY şi GEWREWDY de KENEZ.
Istoricii unguri scriu diferit numele: Csanki scrie GYŐRŐD iar Boraszki scrie GYÜRŐD.
Satul se populează în perioada 1690-1700 iar la conscriptia din 1717 satul avea 24 case şi se numea GIROUDA, adică GYURO plus surfixul slav şi maghiar „d”.
Biserica satului este sfiinţită în onoarea Sfântului Gheorghe (Szent György), ca dovadă clară că numele satului provine de aici.
(extrase din: Milleker Bodog, Delmagyarorszag közepkori földrajza, = Istoria evului mediu maghiar, Temesvar, 1913, pagina 188-189).
1914-1918 – O bună parte a tinerilor şi adulţilor bărbaţi, din satul nostru, au luptat pe diversele fronturi ale primului război mondial, înglobaţi în rândurile armatei austro-ungare. Eroilor căzuţi pe câmpul de luptă, li s-au ridicat în faţa bisericii un monument, în anul 1923.
Prima statistică făcută după Marea Unire din Decembrie 1918 arată că Ghiroda era în plasa centrală, judeţul Timiş, cu 1184 locuitori din care: 774 români, restul unguri, germani, ţigani.
Satul era cu parohie ortodoxă, o filie a parohiei greco-catolice din Timişoara iar poşta era la Remetea.
(Silvestru Moldovan, Nic. Togan – Dictionarul numirilor de localităţi cu poporaţiune română din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, ed. II, Sibiu 1919 pagina 81).
Obiceiurile, cultura şi limba comună au făcut ca unitatea poporului roman bănăţean să nu fie înţeleasă de stăpânirea străină austro-ungară şi au numit-o “miracolul românesc”. Banatul a fost incorporate samavolnic la Ungaria în anul 1860, deşi reprezentanţii bănăţeni s-au opus acestui act arbitrar. Biserica română a fost aceea care a întreţinut flacăra naţională spre unirea Banatului cu “ţara” şi formarea “Romăniei mari”. Manifestaţii antiguvernamentale încep la Timişoara în 067 octombrie prin distrugerea statuilor generalilor austrieci şi continuă în 20, 26, 27 şi 28 octombrie 1918. Pe parcursul lunilor octombrie şi noiembrie 1918 în satele din jurul Timişoarei, deci şi la Ghiroda, ţăranii au atacat primăria satului, au alungat autorităţile austro-ungare, au ocupat conacele din Erjibet şi Pustă şi şi-au împărţit produsele agricole. Pentru a contracara diversiunea maghiară care dorea o republică autonomă bănăţeană în cadrul Ungariei, ofiţerii români în 31 octombrie 1918 formează Consiliul naţional militar roman şi în aceaşi zi Consiliul naţional roman(civil). Spre seară a avut loc o mare adunare populară în faţa primăriei din actuala Piaţa libertăţii unde au participat şi românii din Ghiroda alături de cei din garda naţională a satului, proaspăt înfiinţată. La 21 noiembrie 1918 sinodul episcopilor ortodocşi şi Greco-catolici de la Arad a hotărât ca în biserici să nu mai fie pomenit numele împăratului Carol de Habsburg.
La Alba Iulia, 01 decembrie 1918 au participat 5 episcopi, 4 vicari episcopali, 129 protopopi şi preoţi, bănăţenii fiind reprezentaţi de Ioan I.Popp, episcopul ortodox al Aradului care avea în subordine şi biserica din Ghiroda. Deplasarea s-a făcut cu trnul din gările Timişoara şi Lugoj deşi armata de ocupaţie sârbă a îngreunat plecarea delegaţiei. In timpul marii adunări de la Alba Iulia şi în biserica din Ghiroda s-a oficiat serviciul religios şi s-a arborat tricolorul românesc.
Consiliile naţionale din sate şi-au desfăşurat activitatea în spiritul dreptăţii şi egalităţii între naţiuni, fără răzbunare; acestea arătau lumii că naţiunea română întregită nu este răzbunătoare şi doreşte pace şi înţelegere cun toată lumea.
Manifestaţiile din Banat au ajuns să fi cunoscute şi peste hotare, dovadă că însuşi preşedintele american, W. Wilson, a dat o proclamaţie în 14 puncte, privind condiţiile de unificare cu România. Alegerile pentru delegaţia de la Alba Iulia s-au făcut la şcoala confesională de lângă biserică, în ziua de 27 noiembrie 1918 imediat după Liturghie, când preotul a îndrumat oamenii să-şi aleagă proprii delegaţi. Mulţi români din Ghiroda au participat la 01 decembrie 1918 la liceul de muzică din Timişoara când s-a înfiinţat un cor românesc, sub conducerea lui Iosif Velceanu. Votarea unirii cu “ţara” s-a făcut de cei 1228 de delegaţi, dintre care 350 erau bănăţeni dintre care 3 erau din Ghiroda.
1921 – După Marea Unire, Ghiroda avea un hotar de 4159 jugăre cadastrale, 1214 locuitori (sub unguri a avut 1419 locuitori); ceea ce înseamnă că după îndepărtarea dominaţiei ungureşti, o parte a ungurilor s-au retras din sat, imediat după retragerea stăpânirii.
Erau 708 români, 437 unguri, 42 germani, 13 evrei şi 14 alţii (probabil ţigani).
Satul avea 212 case şi aparţinea acuma, judeţului Timiş-Torontal, plasa centrală. Secretariatul comunal era la Remetea, judecătoria cercuală şi tribunalul la Timişoara, percepţia la Freidorf, poşta la Remetea, dar avea gară locală (hartă)şi era centru de comună.
(C. Martinovici, N. Istrati ľ Dicţionarul Transilvaniei, Banatului şi celelalte ţinuturi alipite, Cluj 1921 pagina 115). 1925 – Se înfiinţează o “Casă Naţională”. În sat exista deja o reuniune de cântece, condusă de învăţătorul Milencovici Matei. Referitor la ultimii ani ai stăpânirii austro-ungare, se arată că conform legii de maghiarizare a populaţiei băştinaşe, fosta stăpânire, prin ordinul Ministerului de Interne nr. 125.803 din aprilie 1909, denumirea comunei a fost maghiarizată sub forma de GYŐRŐD KŐSEG şi rămâne aşa până la căderea Imperiului austriac.
Anexarea Banatului la patria mamă, în anul 1918, face ca subprefectul judeţului Timiş-Torontal, cu ordinul 10.480 să fixeze din nou denumirea de Ghiroda, nume purtat şi azi.
1930 – satul Ghiroda are 4056 locuitori, din care 1253 români, 1742 unguri, 929 germani, 3 ruşi, 1 rutean, 59 sârbi, 1 bulgar, 20 slovaci, 1 polonez, 22 evrei, 1 armean, 20 ţigani şi un număr de 4 persoane, nedeclaraţi. Acesta este primul recensământ oficial românesc, după 1918, în care apar şi limbile materne:
– limba română 1211; maghiară – 1840; germană – 910; rusă – 3; sârbă – 54; slovacă – 9; polonă – 2; idiş – 4; ţigănească – 17 şi încă o persoană cu limba nedeclarată.
(Recensământul populaţiei din 1930, volumul I partea 1, pagina 468) 1931 – este centru de comună, aparţinându-i şi satele: Crişan şi Sever Bocu. La 300-400 metri est de ultima stradă (actual strada Sinaia), era o mică colină, numită atunci „Calaster” iar ceva mai târziu „Cetăţuia”, lângă care se scotea argilă necesară fabricării cărămizilor arse. Se pare că şanţul de lângă „Cetăţuie” era o rămăşiţă a unui şanţ roman de apărare „Lines romanorum”. Şanţul se numea „şanţul jivinilor” şi pornea de la aşa zisa „Valea Hanţului”, dinspre Remetea trecea prin nord-estul satului şi ajungea spre vest, aproape de actuala Pădure Verde. Trupele turceşti, pe vremuri, au folosit acest şanţ ca punct de observare a inamicului. 1932 – în Ghiroda, funcţiona „Societatea de ajutor cultu ral”. (aşa cum reiese din Arhivele statului – Timiş, fond Tribunalul Popular Orăşenesc Timişoara, Persoane juridice, dosar nr. 35/1932)
începe înălţarea actualei biserici ortodoxe române, pictată, care se sfinţeşte în anul 1935, când a fost demolată vechea biserică, ce data încă din anul 1802.
(Ion Lotreanu ľ Monografia Banatului 1935, pag. 193-194).
1939-1940 – Ghiroda avea 1538 locuitori în cele 426 gospodării şi 2457, 1/2 hectare teren, din care 2181 ha era terencultivat, 10 ha erau bălţi, 11 ha mlaştini şi 249 ha terenuri speciale.
(Arhivele Statului, Timiş – fond camera de Agricultură a judeţului Timiş-Torontal, dosar 17/1939).
1940-1941 – Ghiroda avea 2304 hectare teren, cultivat cu cereale, leguminoase, uleioase, rădăcinoase şi legume, dar şi 488 ha de fâneţe, 207 ha păşune, 5 ha vie şi 1 ha de pomi fructiferi în plantaţie tânără fără rod. Este pentru prima dată când se specifică că satul Ghiroda avea şi 1 ha de pădure.
(Arhivele Statului – Timiş, fond camera de Agricultură, dosar nr. 17/1940) 1941 – Ghiroda avea 416 case dar 430 gospodării şi avea un număr de 1585 locuitori (850 români, 518 maghiari, 164 germani şi 53 alţii). Erau consemnate intreprinderi şi meserii: un număr de 17 meserii.
(Recensământul general din 1941 ľ Institutul Central de Statistică, Bucureşti 1944).
1942 -Ghiroda avea 2362 locuitori, cu 2303 ha teren, 153 cai şi 2 vite declarate.
(Arhivele statului – Timiş – fond Camera de Agricultură a judeţului Timiş-Torontal, dosar 27/1942)
1943 -Ghiroda are 474 gospodării iar Ghiroda Nouă avea un număr de 408 gospodării.
(Arhivele Statului -Timiş, fond Camera Agricolă, dosar 30/1943).
1950 -satul Ghiroda face parte din regiunea Timişoara, raionul Timişoara, fiind centru de comună.
1956 – Ghiroda este centru de comună şi îi aparţine şi satul Giarmata – Vii. La recensământul populaţiei din data de 21 februarie 1956 erau 2416 locuitori ( 1117 de sex masculin şi 1299 de sex feminin).
1966 – comuna Ghiroda aparţine regiunii Banat, dar face parte din teritoriul administrativ al oraşului Timişoara, şi avea un număr de 4.342 locuitori.
1972 — Ghiroda este comună suburbană a municipiului Timişoara, sediu de comună, aparţinându-i şi localitatea Giarmata – Vii.(Gh. Drinovan – Micromonografia judeţului Timiş, Timişoara, 1973, pagina 143)
1977 – comuna avea 3.196 locuitori.
1984 – Ghiroda avea 3.753 locuitori.
1997 – cu ocazia sărbătoririi Rusaliilor (ruga satului) şi a 660 de ani de atestare documentară a comunei Ghiroda şi a 195 de ani de atestare a bisericii române ortodoxe.