Campanie de sterilizare gratuită a câinilor și pisicilor.

Campania este derulată la cabinetul veterinar Snoopy Groomvet din Giarmata Vii, str. Înfrățirea, nr. 93.

Perioadă de desfășurare: MARTIE-MAI 2023

Ce animale pot fi sterilizate?

Animale cu stăpân și animale fără stăpân, cu condiția să aibă un îngrijitor;

Animale cu vârsta peste 5-6 luni (femele) și peste 7 luni (masculi).

Cât costa?

Sterilizarea este GRATUITĂ. Pot beneficia de campanie doar deținătorii de animale din Ghiroda și Giarmata Vii și în special persoanele fără posibilități financiare. Aceasta face parte din proiectul social “Sterilizăm și Educăm pentru Timișoara” și este finanțată privat de asociația NetAP.

Cum se procedează?

Sunați din timp pentru programare la numărul 0256 386 637, de luni până vineri, între orele 16-18.

Există posibilitate de cazare în urma operației în cazurile în care nu există altă soluție.

De ce să sterilizați?

Sterilizarea scade riscul apariției unor afecțiuni fatale: cancerul mamar, uterin, ovarian; cancerul testicular; piometrul; elimină apariția bolilor de prostată;

Prin evitarea acestor afecțiuni, veți economisi banii pentru eventualele tratamente și intervenții, care ajung să fie foarte costisitoare;

Elimină comportamentele nedorite în perioada de călduri;

Reduce agresivitatea, în special la masculi, care după 6 luni încep să fie dominanți;

Ajutați la reducerea numărului de animale fără stăpâni în comunitate.

Sterilizarea câinilor aparținând rasei comune și metișii acestora (fără certificat de proveniență/pedigree) este obligatorie, conform legii 258/2013, Art. 13, Alineatul 2.

Nerespectarea legii menționate se pedepsește cu amendă între 5000-10000 lei.

Close Search Window