Vineri, 22 NOIEMBRIE 2019

Activități culturale

<B>ACTIVITĂŢI CULTURALE</B>

In general, activităţile culturale erau slabe şi sporadice până la primul război mondial, dar şi până prin anii 1923-1924, satul Ghiroda neavând un cămin cultural; de aceea, de exemplu, ca să poată face repetiţii, corul bărbătesc existent, a închiriat o şatră (acoperiş de pânză) din Timişoara. In faţa acestei situaţii se hotărăşte începerea construirii unui cămin cultural (casa naţională), în anul 1924. Construţia a fost realizată prin colectă publică şi cu ajutorul bisericii, care a cedat o porţiune de pământ în „Maier”. Căminul cultural odată construit, a deservit populaţia satului timp de 41 ani (1924-1965), când a fost demolat şi pe locul lui s-a construit un cămin cultural nou.
Activităţile culturale desfăşurate la începuturi, pe lângă biserica ortodoxă, se limitau la corul bărbătesc, ai cărui dirijori erau, învăţătorul Milencovici, Casapu Ioan, Mica Petru (la corul bisericesc) şi învăţătoarele Casap Maria (aproape 10 ani) şi Firu Minodora(aproape 12 ani) iar între anii 1966-1983 era directorul de cămin şi responsabil cu montaje artistice-brigăzi de agitaţie profesoara Zsupunski Elvira. Actualul cămin cultural s-a construit în anul 1965 pe locul vechiului cămin şi două săli de spectacole (una mare şi una mică) şi o bibliotecă cu peste 7000 de volume. In deceniul al optulea, între anii 1974-1980, formaţiile culturale şcolare au obţinut: - premiul I la concursul municipal “România socialistă – ţara mea de glorii – 1974” şi premiul I la orchestră, premiul I la montaj literar-muzical, brigada artistică şi premiul II la "Timişoara - oraş grădină" iar la concursul numit "Sanitarii pricepuţi" (locul I şi II între 1975-1980). De altfel cele mai bune rezultate au fost obţinute în anul 1974: locul I la faza municipală şi locul I, în 1975 la faza judeţeană.
Trebuie să menţionăm că după cel de-al II război mondial şi instaurarea regimului comunist, activităţile culturale le făceau numai cadrele didactice cu elevii.


 

Principalele manifestări cultural-sportive organizate in anul 2005 în comuna Ghiroda sunt:


 

Nr. crt. Denumirea manifestării Perioada de desfăşurare Locul desfasurarii Organizator
1. Cupa unirii-sah de la mari maestrii Ianuarie Caminul cultural Ghiroda
Scoala
Consiliul Local cu sprijinul
Consiliului Judetean
2. Spectacol omagial - "Mihai Eminescu" Ianuarie Camin cultural Giarmata Vii Consiliul Local cu sprijinul
Consiliului Judetean
3. Teatrul de papusi Martie Caminul cultural Consiliul Local
4. Spectacol dedicat zilei de 8 Martie Martie Caminul Cultural Consiliul Judeţean Timiş
5. Cantecele Invierii editia a III-a

Secole de ortodoxie in Banat
Aprilie Caminul cultural Ghiroda Consiliul Judeţean Timiş
6. Campionat de sah - Giarmata Vii

Zilele sportive pentru toti (atletism, sah,
tenis de masa,
fotbal, volei)
Mai Camin cultural Giarmata Vii
Giarmata Vii
Consiliul Local cu sprijinul
Consiliului Judeţean Timiş
7. Eroii neamului Hramul Bisericii Ortodoxe Ghiroda

Campionat de fotbal Cupa de vara a "Clubului"
Iunie Biserica Ortodoxa
Terenul de fotbal
Biserica Ortodoxa
Consiliul Local
8. Memorial "Emilian Pavel"-fotbal editia a III-a

Saptamana olimpica
(atletism, sah)
Iulie Terenul de fotbal Consiliul Judeţean Timiş
Consiliul Local
9. Hramul Bisericii Ortodoxe Giarmata Vii Septembrie Biserica Ortodoxa Biserica Ortodoxa
10. Concurs de sah Septembrie Camin cultural Giarmata Vii Consiliul Local
11. Ruga maghiara si Balul strugurilor Octombrie Camin cultural Comitetul maghiarilor
12. Campionat de fotbal in sala Noiembrie Camin cultural Consiliul Local
13. Concert de colinzi

Activitati sportive la
Caminul cultural adresate populatiei
comunei
Decembrie Camin cultural Consiliul Local
Comisia Judeteana de Sport
14. Trecutul neamului romanesc -
spatiu mioritic, creator de istorie
si cultura universala (G. Sincai,
C. Petrescu, G. Lazar,
I. Creanga, M. Eminescu)
Simpozion lunar Camin cultural Consiliul Judeţean Timiş

Consiliul Local