Vineri, 20 SEPTEMBRIE 2019

Biserica Ortodoxă

BISERICA ORTODOXA

După retragerea trupelor turceşti, au rămas alături de populaţia băştinaşă şi o parte din cei care au slujit ca militari plătiţi sub ocupaţia turcească. Aceştia purtau nume turcizate: Regep, Caragea, Hogea, Malgea sau chiar turci, care nu au mai urmat armata turcă în retragere, şi fiind căsătoriţi cu femei românce.
Astfel crescând numărul populaţiei, s-a extins spre nord vatra satului. Religia acestei populaţii era cea greco-orientală sau ortodoxă. În Ghiroda , în satul bătrân, fiinţa o bisericuţă din lemn înainte de anul 1800, întrucât avem date că această bisericuţă a fost demolată în anul 1804 şi mutată în vatra satului noi, pe actualul amplasament al bisericii. Vechiul loc păstrează şi astăzi denumirile de "valea bisericii" şi "Vâna bisericii", lângă grădina cetăţeanului Petru Gligorovici, actuala stradă Dunărea. Cronicile parohiei ortodoxe arată că în anul 1751, a fost sfiinţită biserica ortodoxă, prima despre care avem cunoştinţă.
Biserica ridicată în anul 1804, a servit ca lăcaş de închinăciune până în anul 1935 (deci 131 ani), când a fost demolată şi pe locul ei s-a construit actuala biserică cu două turnuri în stil neo-bizantin, edificiu ce a fost târnosit în anul 1939 de ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Până în anul 1932, serviciile religioase erau făcute cu participarea credincioşilor, iar răspunsurile erau date preotului, de către "cantori" (cântăreţi).
In anul 1922, învăţătorul Milencovici (fost aproape 35 ani Invăţător), înfiinţează primul cor numit „corul bărbătesc”, alcătuit din 24 bărbaţi. Coriştii erau împărţiti în trei părţi:
¨ tenor I: Petru Mica, Ion Urşică, Petru Cinca, Gh. Gruescu, Petru Chişozan, Lazăr Regep, Ion Iosa, Ioan Cacina, Ioan Farchescu (Aius), Petru Babi, Ioan Gălan.
¨ tenor II: Ioan Băluţ, Ioan Cinca, Nicolae, Ioan Urşica, Ioan Băbuţ, Iuliu Regep, Gh. Miut, Petru Tăleanu, Ioan Roşu.
¨ bass: Ioan Iovănuţ, Ioan Gligorovici, C. Cojocariu, Petru Pavel, Pavel Avrămuţ.
Corul a fost instruit de învăţătorul Milencovici timp de doi ani şi avea menirea de a da răspunsurile cântate în timpul liturghiei, dar şi pe scena casei culturale, o clădire scundă, în care se făceau serbări populare cu cântece, coruri, recitări, urmate de joc (dans).
Căminul cultural a fost construit începând cu anul 1924, prin colectă publică şi ajutorul bisericii, care a dat terenul din "Maier"; căminul a fost folosit timp de 40 ani, până în anul 1965, când s-a construit un altul în locul lui. Repertoriul corului bărbătesc cuprindea piese de Gheorghe Dima, A. Sequens şi Sabin Drăgoi.
In urma transferării la Timişoara a învăţătorului Milencovici, conducerea corului a fost preluată de noul învăţător Gheorghe Ardelean. In anul 1928, societatea de tineret „Sfintul Gheorghe”, având ca preşedinte pe preotul Virgil Popovici, confecţionează steagul corului, în culorile galben şi albastru, având pe faţă emblema unei lire iar pe cealaltă inscripţia societăţii de tineret; societatea a fost susţinută şi din donaţia lui Jiga Kuzmiker.
Odată cu înfiinţarea "Asociaţiei corurilor şi fanfarelor din Banat", care organiza concursuri şi serbări, în Ghiroda, corul bărbătesc se transformă - încă din 1928 - în cor mixt, având un număr de 68 persoane. In acest timp tânărul Petru Mica, angajat la tramvaie la Timişoara, urmează cursurile de dirijat cu profesorul Velceanu Iosif şi cursurile de la Conservatorul Comunal Timişoara şi preia conducerea corului, de la învăţătorul Gheorghe Ardelean.
Repertoriul corului se măreşte şi cuprinde liturghiile de Ion Vidu, G. Muzicescu, G. Chiriac, Sabin Drăgoi, Nicolae Ursu, Sava Golumba, Ioan Crişan, I. Lipovan şi alţii. Deşi repertoriul a fost bogat, din păcate, corul nu a participat la nici un concurs, între anii 1928-1944. Nu se pătrează în scris nici un program cultural al acestui cor. După 1944 activitatea corului se micşorează simţitor, dar în anul 1958, tot sub conducerea lui Petru Mica, corul participă la concursul corurilor raionale, la Timişoara şi ocupa un binemeritat loc II, dar după aceea activitatea corului se micşorează treptat.
Corul bisericesc, rămas cu 24-26 persoane, cântă doar la sărbătorile mari, făcând pentru aceasta doar 2-3 repetiţii; aceasta şi datorită vârsteide peste 70 ani a dirijorului Petru Mica, dar şi a coriştilor, marea lor majoritatea fiind în vârstă sau muncind la fabricile din municipiul Timişoara. Convocarea lor se făcea anevoios, mai ales că odată cu apariţia emisiunilor de radio şi cu atât mai mult a celor de televiziune, entuziasmul general al oamenilor pentru cor dispare.
Corul bisericesc mai dăinuie până prin anii 1971-1972, când era încă dirijat de Petru Mica, în vârstă de peste 75 ani.
La începutul acestui secol era preot Popp Ioan şi epitropi erau Ioan Cacina şi Petru Hiteşan, învăţător, Boncea Ioan şi apoi Matei Milencovici şi Constantin Micu.
Revenind la construirea bisericii noi, trebuie spus că în anul 1935, comitetul bisericesc şi sinodul au luat hotărârea să construiască o nouă biserică, întrucât la biserica veche cu un turn, acoperişul şi bolta ameninţau să se prăbuşească, acoperişul turlei şi jgheaburile de scurgere a apei erau mâncate de rugină. Din aceste cauze s-a dispus demolarea vechii biserici; s-a urmărit, după demolare, găsirea vreunui document, privind trecutul bisericii, dar s-a găsit sub strana dreaptă un mormânt cu oseminte inel, mormânt era zidit sub forma de criptă, el existând şi astăzi sub noua biserică.
Punerea pietrei de fundament a noii biserici s-a făcut în asistenţa prefectului dr. Nistor, protopopului Tucrea, a diaconului său, a preotului Virgil Popovici şi a preotului Traian Brânzei.
Biserica nouă s-a terminat în anul 1939 şi a fost sfiinţită la data de 28 mai 1939, de Rusalii, de către episcopul Andrei Magieru, preot fiind Traian Bânzei iar epitrop era Regep Ioan(sis Macriş). Construcţia s-a ridicat din banii parohiei şi a prefesturii judeţului Timiş în frunte cu prefectul dr. Nistor.
Arhitectul lucrării a fost prof. inginer Victor Vlad, iar lucrarea a fost executată de arhitectul Ioan Marian din Arad, inginer constructor Bitenbinder din Aradul Nou.
Materialul de construcţie este: betonul la bază, cărămida la ziduri şi lemn la acoperiş. Stilul este neo-bizantin.
Mobilierul şi iconostasul au fost sculptate de ing. Stefan Gajo din Timişoara, cu pictura murală a împodobit-o renumitul pictor bănăţean de biserici, Simion Băcală din Petroman; aceasta între anii 1938-1939. Din şirul preoţilor care s-au succedat cu regularitate, începând cu mijlocul secolului al XIX-lea, amintim pe: ---Petru Anca(1851-1870), Mihai Nicolaevici din satul transilvănean Topîrcea (1776-1785), lucru ce arată clar legăturile celor din Banat cu cei din Transilvania. Conform Hărţii lui Francesco Grisellini din 1776, biserica era din lemn, lângă râul Bega, în „satul Bătrân”.
Urmează apoi Pavel Pavlovici (1787-1826) şi Teodor Grigorievici (1780-1827), apoi Ioan Tăran (1843), Petru Anca(1851-1870), Virgil Popovici(1909-1931), Traian Brânzei(1932-1970) şi Triponescu Ioan(1971-1998). Se poate observa un fapt interesant, că în cei 89 de ani (din 1909-1998), au fost doar trei preoţi -- Virgil Popovici, Traian Brânzei şi Ioan Triponescu.
Parohia ortodoxă dispune de cărţi vechi şi de foarte mare valoare: Antologhion - Bucureşti 1736, Minologhion - 1751, Antologhion - 1751, Penticostar - Râmnic 1767, Octoih - Buda 1811, Evanghelie - Buda 1812, Octoih - Buda 1826 etc.
Pe Evanghelie este o însemnare care arată că ea a aparţinut lui Emanuel Radulovici, fost învăţător în Ghiroda în 1808. Matricolele botezaţilor datează din 1802, iar ale cununaţilor şi decedaţilor, din anul 1779.
Există dovezi că biserica veche ortodoxă datează înainte de anul 1751, aceasta rezultă din antimisul rămas de la ea, sfiinţit în anul 1751, precum şi dintr-un alt antimis sfinţit pe seama ei, în anul 1779 de către episcopul Moise Putnic al Timişoarei. Biserica veche a dăinuit până în anul 1803, când s-a demolat, locul purtând până astăzi denumirea de „Valea Bisericii”. Pe locul ei s-a construit o altă biserică, începută în 1804 şi terminată în 1829.
In luna aprilie 2003, înainte cu 3 săptămăni de Paşti s-au pus schele pentru refacerea exteriorului bisericii, a turnurilor clopotniţei şi a înlocuirii ţiglei de pe întreg acoperişul dar ucrările au început de abia în primele zile ale lunii iulie 2003 când a fost descoperită partea stângă, cea dreaptă şi cea din faţa bisericii; partea din spatele bisericii a fost lăsată încă cu vechea ţiglă. Ţigla a fost adusă încă din aprilie de la fabrica Tosa Markovic-1866 din Kikinda, Serbia, fiind de culoare roşie, verde, galbenă dar şi albastră, necesară formelor de cruce ce apar pe acoperiş. In 12 august era terminat acoperişul în stânga, dreapta şi în faţa bisericii şi olanele de pe vârf. Partea din spate s-a terminat doar la începutul lunii septembrie Populaţia maghiară şi cea germană din comună este de religie romano-catolică. Ei au început construcţia bisericii lor în anul 1953 şi au terminat-o în 1956 şi au sfinţit-o la data de 16 septembrie 1956. Construcţia s-a început fără plan de costrucţie aprobat; aprobarea a venit foarte târziu, dată de Intreprinderea de Gospodărie Comunală şi Locativă cu nr. 380/13 martie 1978. Terenul total era de 784 m2, din care teren construibil era 135,5 m2 şi teren neclădit era 648,5 m2, conform actului nr. 39 / 1982, eliberat la Timişoara în 24 mai 1982, în vederea stabilirii impozitului pe clădiri. In 24 aprilie 1978 cu nr. 12, se emite o autorizaţie pentru lucrări anexe la biserică. De la înfiinţare până în prezent, au fost păstori: Petla Ferenc(1956-1967), Stamper Francisc(1967-1985), apoi timp de zece ani au fost mai mulţi păstori, iar din anul 1995 până astăzi este pastor Gall Marton. Dintre familiile care au ajutat mai mult la ridicarea bisericii catolice, au fost: Teleki Iosif, Frambach Matei, Nemeth Anton, Kovacs Janos, Manga Ioan, Pioker Iosif şi alţii.
Referitor la istoricul parohilor bisericilor, mentionam urmatoarele:
In anul 1907 preotul Ioan Popp, moare şi este dus în comuna sa natală, Pecica; devenind vacant postul de preot, candidează, în acel an preotul Virgil Popovici, care apoi 25 ani deserveşte biserica satului până în anul 1932, când a plecat la Mehala. In anul 1932 candidează preotul Traian Brânzei, preotul Ilie din Izvin şi preotul Vasiescu din Lipova. A fost ales Traian Brânzei, care timp de 38 ani (1932-1970) a păstorit satul nostru, timp în care au avut loc 716 decese, 562 botezuri, 262 cununii(căsătorii). Ajungând la pensie şi fiind bolnav, se retrage la fiul său, Octavian Brânzei (fost fotbalist la Politehnica Timişoara), profesor la Constanţa. Retragerea preotului Brânzei se produce la data de 10 noiembrie 1970. Timp de trei luni cât a fost parohia vacantă slujbele religioase erau asigurate de preoţii Lupşa Vasile şi de către preotul Popescu Nicolae din Mehala. In duminica de 7 februarie 1971, este instalat noul preot Triponescu Ioan, în etate de 55 ani, de faţă la instalare fiind trimisul mitropolitului Banatului, Nicolae, protopopul Blaj Gheorghe şi preotul Lupşa Vasile. Preotul Triponescu Ioan a venit de la Carani.
În duminica din 6 iunie 1999, preotul Triponescu Ioan este trecut oficial în pensie şi face la biserică ultima slujbă, predând cu această ocazie parohia sa lui Ion Mermeze, care a fost numit la Ghiroda încă din data de 1 iunie 1999.
Noul preot, Ion Mermeze este născut la Fizeş, lângă Bocşa şi a slujit ca preot timp de 14 ani la Comloşu Mare; are o fetiţă mai mare şi un băiat mai mic.
La ceremonia religioasă de predare şi primire a parohiei au fost prezenţi: diaconul Ion Bătău din Timişoara, preotul Bogiu Ioan din Comloşu Mic şi protopopul Ioan Iancu reprezentant al mitropolitului Nicolae Corneanu al Banatului.
Preotul Ioan Triponescu, la încheierea slujbei religioase din biserică a ţinut să spună enoriaşilor, care umpleau până la refuz biserica, că în perioada:
decembrie 1970 – 6 iunie 1999 a botezat 1023 nou-născuţi (băieţi şi fete), a cununat 537 perechi, dar a şi condus la ultimul loc de odihnă un număr de 912 persoane decedate.
Mulţumim din suflet preotului Ioan Triponescu pentru tot ce a făcut în cei aproape 30 de ani la Ghiroda şi ne despărţim cu mare regret de domnul preot